Foresight, un nou stil de gândire a viitorului

Foresight-ul exprima capacitatea unei persoane, a unei echipe, a unei organizatii sau a unei comunitati de a gandi intr-un mod sistematic la un viitor dorit

4. În ce etape, momente poate fi folosit?

Exerciţiul de foresight este un proces complex, integrat şi integrator de investigaţii şi evaluări ale rezultatelor acestora, care trebuie făcut cu suficient timp înainte ca o societate sau o comunitate să fie pusă în situaţia de a-şi reorienta activităţile curente pentru ca acestea să conducă către un viitor dorit şi prefigurat sub forma unei viziuni. Un astfel de exerciţiu, în funcţie de dimensiunea societăţii / comunitaţii şi de complexitatea viziunii formulate, poate dura între șase luni şi doi ani. Procesul de foresight este, de fapt, un proces care, odată declanşat, ar trebui să aibă reveniri, adaptări şi corectări periodice, astfel încât viziunea şi obiectivele care decurg din viziune, inclusiv paşii care trebuie făcuţi către atingerea acestor obiective pe termen lung, să poată fi adaptată „din mers” la modificarea condiţiilor interne şi externe care nu au putut fi prevăzute, decât cu aproximaţie, la începutul procesului. De regulă, se fac evaluări anuale ale evoluţiei societăţii / comunităţii pentru a putea identifica eventualele abateri de la traiectoria stabilită prin planul de acţiune (roadmap). Este foarte important ca în cazul apariţiei unui eveniment „disruptiv”, să se facă o reevaluare rapidă şi să se verifice dacă măsurile stabilite în faza de concepţie a strategiei răspund în mod optim la consecinţele prevăzute pentru acel eveniment disruptiv. În caz contrar, planul de măsuri (roadmap) va fi refăcut cu luarea în considerare a evenimentului apărut şi evaluarea tuturor consecinţelor sale asupra celorlalte măsuri propuse iniţial. Evenimentele disruptive pot fi de natură economică (crize economice sau financiare, bariere comerciale impuse brusc de anumite state / comunităţi cu restrângerea pieţelor de desfacere şi de aprovizionare cu materii prime), politică (schimbări de guverne cu politici şi abordări imprevizibile, conflicte militare locale sau generalizate, evoluţia necontrolată şi explozivă a terorismului), socială (mişcări bruşte şi masive de mase, revolte, revoluţii, emigrări / imigrări în masă etc), tehnologică (descoperiri care conduc la creşteri rapide de performanţă a produselor şi serviciilor, la creşterea productivităţii, cu afectarea vieţii oamenilor – în bine sau în rău, creşterea explozivă a emisiilor de CO2 etc.).

5. Cum se foloseşte?

Metodologia de foresight este un instrument de lucru în mâna specialiştilor practicanţi sau organizatori ai procesului, organizaţi într-o echipă dedicată acestui demers. Specialiştii în foresight planifică procesul, organizează propriile echipe de lucru şi de coordonare a diferitelor activităţi, planifică şi organizează întâlniri la nivel de experţi pentru formularea viziunii, precum şi consultări cu persoane, reprezentanţi de instituţii şi organizaţii, potenţial beneficiare ale deciziilor şi planului de acţiune prefigurat pentru împlinirea viziunii sau potenţial afectate negativ de aceste măsuri. Pentru desfăşurarea procesului (exerciţiului) de foresight, specialiştii au la îndemână, în principal, fără însă a se limita la acestea, o serie de metode şi instrumente, dintre care aş enumera şi prezenta succit pe următoarele:

Metode de abordare a realizării unei strategi

Un element hotărâtor în adoptarea unor metode sau a altora îl reprezintă discuţiile cu echipa de management a beneficiarului, modul de prezentare de către ofertantul contractant a metodologiei propuse, modul de înţelegere a acesteia de către managerii societăţii şi modul în care dorinţele “particulare” ale acestora pot fi satisfăcute prin utilizarea acestor metode.

Din acest punct de vedere, există două metode de abordare a realizării unei strategii si anume:

Metoda exploratorie

Metoda exploratorie porneşte de la situaţia actuală / prezentă şi descifrează potenţiale alternative pe care le poate furniza viitorul. Metoda exploratorie începe cu studierea prezentului şi încearcă să vadă încotro ne pot duce evenimentele şi tendiţele lor de evoluţie.

Metodele exploratorii sunt “outward bound”, adică orientate pe ieşirile sistemului / posibilele evoluţii viitoare ale sistemului. Ele încep cu prezentul ca punct de plecare şi se deplasează către viitor fie pe baza extrapolării tendinţelor din trecut, fie pe relaţia dinamică cauză-efect sau prin căutarea de răspunsuri la întrebarea “what if?” (“ce se întâmplă dacă…?”) cu privire la implicaţiile unor posibile evoluţii de evenimente. Analiza tendinţelor, analizele de impact, analiza impactelor încrucişate, sondajele Delphi convenţionale şi utilizarea unor modele de descriere a sistemelor şi a modurilor lor de comportare / evoluţie dinamică sunt câteva dintre instrumentele folosite de această metodă. Majoritatea studiilor de previziune (forecasting studies) sunt de tip exploratoriu, aşa că atunci când apar previziuni alarmiste despre viitor, ar putea fi destul de greu de definit “punctul de inflexiune” (de schimbare a traiectoriei iniţiale previzionate) sau politicile care ar trebui elaborate astfel încât să se poată redirecţiona traiectoria sistemului dinspre un viitor catastrofal către un viitor mai convenabil.

Metoda normativă

Metoda normativă descrie unul sau mai multe elemente ale unui viitor (mai îndepărtat sau mai apropiat) şi încearcă să evalueze ce căi / drumuri ar putea conduce către ele. Metodele normative încep cu viitorul (cu starea dorită / previzionată), ridicând întrebări referitoare la ce evenimente şi tendinţe ne-ar putea conduce din prezent către acel viitor.

Metodele normative sunt „inward bound”, adică orientate dinspre viitorul dorit / previzionat către situaţiile prezente. Ele pornesc de la o viziune preliminară a unui posibil (şi de dorit) viitor  sau a unui set de obiective viitoare (mai multe “viitoruri”, dacă ne putem exprima aşa) care prezintă interes pentru o comunitate / organizaţie. De la acest viitor posibil şi dorit se porneşte înapoi, către situaţia prezentă pentru a se putea identifica dacă şi cum din actualul prezent se poate naşte şi dezvolta viitorul previzionat, cum poate el fi atins sau ratat ţinând cont de constrângerile, resursele şi tehnologiile existente şi viitoare.

Instrumentele folosite de această metodă sunt cele dezvoltate pentru activităţi tip planificare, cum ar fi analiza morfologică şi arborii de relevanţă, unele modele economice şi o metodă mai puţin convenţionala de tip Delphi (metoda sondajului Delphi orientat către obiective). Recent, au fost adoptate şi alte metode cum ar fi “elaborarea de scenarii de succes” (scenario planning) sau organizarea de ateliere de lucru pentru elaborarea de scenarii aspiraţionale, în cadrul cărora participanţii încearcă să ajungă la o viziune comună asupra viitorului, credibil şi dorit, şi să identifice căile de urmat pentru a atinge acel viitor.