Călin Cavaleru: “Șefii se cred infailibili, cer imposibilul și vor controlul absolut”

Sefii nu stau deloc bine cu manierele. Nu au de ce. Nu-i intereseaza chiar asa de mult ceilalti oameni incat sa se poarte decent.

Cu ce se ocupă el, în fapt?

Aș evita să generalizez pentru că nu are rost să pui o mare categorie de oameni în aceeași oală. Dacă te interesează ce greșeli fac mai des șefii cu care am interacționat recent, ele sunt următoarele:

  • intră în panică pentru că nu mai știu care-i pasul următor logic; iau o grămadă de decizii contradictorii sau nu iau nici o decizie, apoi se miră că n-a dispărut, ca prin minune, amenințarea;
  • pun o presiune chioară pe echipa lor – cer imposibilul fără să ofere resurse, suport sau să se implice direct; cred că astfel și-au făcut treaba și pot să aștepte liniștiți rezultatele excepționale;
  • se bănuiesc de infailibilitate – indiferent cu ce se confruntă, nu mai cer sfatul nimănui, refuză să accepte informațiile care nu le plac, își asumă riscuri nebunește sau se ascund sub birou ”până dau urzicile” cum și-a propus în ianuarie un mare “conducător de oști” care crede cu tărie în eficacitatea leadershipului prin neprezentare.

Ce probleme ai constatat că are șeful cu prioritizarea obiectivelor?

Șeful adevărat nu lucrează cu priorități. El se ocupă doar de ceea ce îl interesează în acel moment dat. La fiecare cinci minute, altceva. Lasă ședința de management, ca să converseze amiabil cu furnizorul de hârtie igienică sau cu Maricica, femeia care-i gătește acasă.

Distruge o pregătire complicată, croșetată în timp îndelungat de către o echipă de specialiști, nu pentru că ar avea ceva valoros de adăugat, ci ca să demonstreze că soarele răsare de la el și poate da restart după cum i se năzăre. Se plânge că oamenii lui nu-l respectă suficient cât să-i ofere ajutorul care i se cuvine, dar nu face nimic ca să merite respectul lor.

Cum gestionează timpul (cel personal, al task-urilor date către oameni etc.)

Își gestionează timpul personal în mod haotic. Uneori muncește prea mult, alteori deloc. Nu se orientează nici măcar după ce arde în firmă, ci după propriile mofturi. Îmi amintesc că am lucrat cu un șef care pleca într-o croazieră lungă pe mare, de preferință în zona Americii de Sud, unde nu se putea comunica deloc cu el din motive tehnice, atunci când compania intra într-o criză majoră.

Când acești șefi dau teme cer ca imposibilul să le fie livrat de preferință ieri, fără să implice vreo cheltuială în plus, ore suplimentare sau întârzieri. Ei nu realizează că asta-i face să arate în ochii subalternilor ca niște nepricepuți vocali, chiar ușor isterici care se îmbată cu apă rece.

Citește și: Cosmetica viitorului (laser, câmp magnetic pulsat, nanoparticule de aur și argint), într-un cabinet din Piața Victoriei

  •  
  •  
  •  
  •  
  •