Articol de: Elena Răileanu, Senior Manager, și Alexandra Minescu, Consultant Senior, Global Employer Services, Deloitte România
Angajații care călătoresc în scop de afaceri sunt supuși regulilor directivei?
Întrebarea care apare tot mai des în acest context este legată de angajații care călătoresc în scop de afaceri (business travelers) – în ce măsură sunt aceștia supuși regulilor PWD? Răspunsul nu este atât de simplu pe cât ar părea, pentru că depinde de trei aspecte: regulile din țara gazdă, scopul călătoriei și durata șederii. Aceste variabile generează foarte multe combinații, astfel că, pentru companiile cu un număr mare de angajați mobili, soluțiile bazate pe tehnologie devin indispensabile. Mai mult, gestionarea și conformarea devin foarte dificile pentru călătoriile scurte, pentru că, de cele mai multe ori, informațiile privind astfel de deplasări nu ajung la departamentul resurse umane în timp util sau chiar deloc.
Practic, pentru angajatorii ai căror angajați călătoresc în alte state UE (pe termen scurt sau lung), gestionarea a 26 de procese și reguli de conformare diferite, care atrag sancțiuni considerabile chiar și pentru simple erori administrative, constă în analizarea a mii de potențiale combinații pentru a asigura conformarea deplină la regulile aplicabile.
Citește și: Pași pentru vânzarea pe platformele de mesagerie a rețelelor sociale
Pentru angajatorii români, toate aceste aspecte sunt relevante prin prisma faptului că cele mai multe obligații care derivă din legislație sunt în sarcina angajatorului din statul de origine. Consecințele nerespectării cerințelor PWD sunt multiple și variază de la avertismente și amenzi în cuantum redus, până la atragerea răspunderii penale a administratorului angajatorului în cazuri grave. În plus, și în calitate de companie gazdă, un angajator poate fi responsabil pentru persoanele detașate sau cele care vin în călătorie de afaceri și amendat pentru muncă nedeclarată în cazul în care nu respectă prevederile PWD.
Prin urmare, acesta poate fi considerat un moment oportun pentru a analiza și dezvolta un proces optim pentru gestionarea populației mobile și a obligațiilor de conformare, astfel încât, în anticiparea reluării călătoriilor pe scară largă, acesta să poată fi implementat ușor în corelație cu planurile de desfășurare și de dezvoltare a diferitelor afaceri în interiorul UE.
Sursa foto: Unsplash