România este unul dintre cei mai mari exportatori de know-hown în consultanță de management, din Europa Centrală și de Est

Exportul de know-how in consultanta de management a devenit una dintre cele mai importante directii ale pietei

Reprezentantul Horváth & Partners consideră că principalele motive care au făcut din România una dintre cele mai căutate țări pentru exportul de know-how sunt evoluția economică mai rapidă față de zona balcanică și investițiile străine în linii de producție și centre de tip SSC (Shared Services Centers), precum și nivelul mare de competitivitate din unele industrii. Acestea au generat cerere și au dus la dezvoltarea competențelor necesare în oferirea de servicii de consultanță  complexe la standarde internaționale. Horváth & Partners este pregătită să crească numărul proiectelor derulate în străinătate, consultanții săi din România având experiență internațională, deoarece majoritatea au studiat și au lucrat și în afara țării.

“În prezent, în România există o nevoie acută de specialiști în consultanță de management, pentru că provocările sunt multiple, iar timpul disponibil pentru implementare este limitat. Odată cu accelerarea cursei de tehnologizare, obiectivele companiilor sunt tot mai ambițioase, iar presiunea de a livra rezultate, tot mai mare. Consultanții în management susțin companiile în proiectele derulate și contribuie, prin cunoștințele și experiența lor, la finalizarea acestora la timp, în bugetul alocat și la nivelul de calitate dorit. Cu cât consultantul este mai experimentat, cu atât este mai valoros. La momentul actual, numărul de consultanți care să îndeplinească aceste criterii este mult mai mic față de cererea pieței. Astfel, un consultant bun, cu o experiență de peste opt ani, primește un salariu net care poate ajunge la câteva mii de euro, dacă se ocupă atât de livrarea proiectului, cât și de vânzări și dezvoltarea afacerii”, punctează Kurt Weber.

O altă direcție majoră a pieței autohtone rămâne digitalizarea, care aduce provocări ce țin de redefinirea unor concepte strategice și organizaționale, precum și de implementare. Ca urmare a acestui context, în primele nouă luni din 2019 au fost lansate cu peste 20 % mai multe proiecte de automatizare, standardizare și eficientizare a operațiunilor, decât în anii trecuți.

Din datele Horváth & Partners, cele mai multe cereri pentru servicii de consultanță în management au venit, atât către companie, cât și la nivelul întregii piețe, din industriile de petrol și gaze, bancară, FMCG și utilități.

Citește și: Cum arată liderul anului 2030?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •