Între emoţie şi iluzia controlului

Între emoţie şi iluzia controlului

Cei care cochetează cu raţionalitatea lor sunt întotdeauna dispuşi să ofere argumente elaborate în sprijinul hotărârilor lor. Cei care se consideră emoţionali invocă impulsuri, trăiri, simţăminte ca motoare cauzale ale deciziilor.

Adevărul – testat şi verificat de fiecare dintre noi în experienţa personală, dacă vrem să recunoaştem acest lucru – este că mintea ne poate juca feste. Ea poate crea scenarii explicative care nu au legătură, de fapt, cu mobilul real care ne-a împins spre o hotărâre. Cu alte cuvinte, uneori, ne minţim singuri şi poate nici nu ne dăm seama de acest lucru mai apoi. Este ceea ce psihologii numesc construirea de apărări prin raţionalizare.

Din acest punct de vedere, se pare că emoţiile sunt mai oneste. Cercetătorul Dean Sibata afirmă că, atunci când este vorba despre hotărâri care ne afectează direct viaţa (cele cu miză mare personală etc.), deciziile sunt luate, într-adevăr, emoţional, în ciuda aparenţei construcţiilor explicative mentale.

Dar ce se întâmplă atunci când problema se pune mai detaşat, obiectiv, indirect? Atunci când, pe lângă noi şi cei din jur, vorbim despre sisteme, reguli, mize pragmatice, o cantitate mare de informaţie şi o rază mare de acţiune?

Cum se iau deciziile într-o organizaţie? Poate imperativul idealist de a ne urma inima nu este ceva rău, dar, cu siguranţă, nu reprezintă un criteriu de alegere suficient.

Deciziile organizaţionale se iau, mai degrabă, cu capul. Există o serie de metode care, puse în aplicare, pot ajuta ca procesul decizional să se desfăşoare obiectiv, „la rece”, fără să piardă din vedere informaţii relevante.

Care sunt paşii deciziei?

De cele mai multe ori, când luăm diferite hotărâri, indiferent dacă ele sunt legate de viaţa profesională sau de cea personală, nu ne fixăm atenţia asupra felului în care traversăm acest proces. Atenţia noastră este, mai degrabă, orientată spre rezultat, fără să ne gândim că, adesea, focusul pe metoda însăşi de a-l atinge (adică de a ajunge la decizia cea mai bună) poate fi util pentru a face alegerea bună. Pentru situaţiile – mai ales cele profesionale – în care este bine să luăm decizii cu capul, lucid, există tot soiul de instrumente, metode. Despre unele vom vorbi, de altfel, în rândurile de mai jos. Dar, indiferent ce procedeu metodologic este folosit, procesul decizional raţional, ordonat, ar trebui să parcurgă următoarele etape:

1. Identificarea problemei

Pentru cazurile când termenul este prea dur, vorbim despre nevoi, despre oportunităţi; în orice caz, nevoia unei decizii apare în momentul în care se anunţă sau este necesară o schimbare. Trebuie să facem astfel încât – fie că o cere contextul, fie ceea ce ne propunem – lucrurile să o ia pe un făgaş nou. Dar pentru aceasta este nevoie să şi conştientizăm această tendinţă, uneori imperativă, spre variaţie. Se poate întâmpla ca oportunităţile să treacă pe lângă noi, ca nevoile să nu fie asumate, ca problemele să erodeze subtil, fără ca noi să fim „acolo”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •