Motive pentru care businessul tău stagnează

2. Strategia de stabilire a prețurilor este greșită

Să vinzi bazîndu-te pe prețuri mici funcționează doar dacă ești cea mai ieftină alternativă pentru publicul țintă. Într-o încercare disperată de a câștiga mulți clienți, probabil ai coborât la un moment dat prețurile. Acest tip de strategie atrage clienți de o calitate îndoielnică, iar aceștia, de îndată ce apare un alt jucător în piață cu un leu mai ieftin decât tine, te vor abandona.

În loc să scazi prețul unui produs, este de preferat să îl menții la același nivel, dar să îi adaugi un serviciu suplimentar, să îl completezi cu un alt produs sau să îi adaugi proprietăți noi.

 

3. Să te confunzi cu competiția

În încercarea de a-ți menține plasa de siguranță cât mai aproape de business, ți-ai camuflat afacerea. Pari la fel ca restul companiilor din nișa ta, te confunzi cu ceilalți, nu ai nimic special. Poate a sosit momentul să ieși din mulțime și să creezi un serviciu nou, pe care nu îl au concurenții direcți. Nu mai fi la fel cu ceilalți dacă vrei să ai un parcurs diferit și spectaculos.