Tehnici esențiale de creștere a conversiei vânzărilor online

Pentru o afacere care face vanzari online, un indicator extrem de important este rata conversiei

Pentru o afacere care face vânzări online, un indicator extrem de important este rata conversiei. Renumita “pâlnie de vânzări” are cinci secțiuni, care devin din ce în ce mai înguste, de la conștientizare, la considerare, preferință, achiziție și loializare.

Teoria este ușor de înțeles, dar punerea în practică a unui set coerent de tactici de marketing care să ne aducă rate de conversie bune pe fiecare dintre aceste secțiuni nu este un lucru ușor de realizat. De aceea, am făcut o trecere în revistă a modului în care poți crește conversia vânzărilor online.

1. Creșterea conversiei în etapa de conștientizare

Oamenii nu pot cumpăra de la o afacere despre care nu știu că există. Odată informați în legătură cu existența acesteia, vor cumpăra dacă numai dacă au încredere. Cele mai bune tactici de stabilire de creștere a conversiei în etapa de conștientizare sunt următoarele: ·

  • PR online și ”tradițional”: relațiile publice „tradiționale” sunt extrem de eficiente în această fază. Ele te ajută să construiești notorietatea brandului și familiaritatea cu serviciile sau produsele oferite; de aceea, este important să fii prezent în publicațiile de profil, la evenimente, la radio și tv etc.; această tactică devine foarte eficientă atunci când este corelată cu marketingul de conținut;·
  • Blogging/vlogging: clienții actuali sau potențiali apreciază informațiile, recomandările, sfaturile primite de la experți; încă de la început, fii deschis și împărtășește din “secretele meseriei” cu cei interesați; fii creativ și explorează cu diferite forme de conținut. Nu te limita doar la publicarea de articole pe blog.

Te-ar putea interesa și: Virtualizarea cumpărăturilor în România