Pleacă de acasă pregătit! Vânzarea poate apărea oricând

Pleacă de acasă pregătit! Vânzarea poate apărea oricând

Acum, hai să ne imaginăm un alt scenariu. Doamna director intră in lift odată cu tine, iar tu îi dai bună ziua. “Bună ziua, îți răspunde ea, ne cunoaștem?”, “Nu cred, dar în orice caz, poftiți vă rog cartea mea de vizită. Mă numesc Andrei Popescu și am fost invitat la compania de la etajul 10 să prezint sistemul meu de urmărire și înregistrare a taxelor, menit să reducă erorile și, implicit, numărul de amenzi. Sunt specialist în taxe și impozite și proiectez sisteme pentru companii care derulează tranzacții complexe.”

În acest scenariu, prin conținutul scurtei prezentări, ai atras cu siguranță atenția asupra ta. Vânzarea pe care o vei fi realizat la cea de a doua întâlnire inițiată de doamna director a început, de fapt, în acest prim minut pentru care te-ai pregătit: i-ai creat interes, așa încât să-și dorească să afle mai mult.

Acesta este un elevator pitch, iar el nu se aplică doar întâlnirilor din lift, evident. Un asemenea proces poate avea loc oriunde este nevoie să te prezinți și să generezi curiozitate ori interes: la un prânz de afaceri, la o conversație telefonică, când lansezi un mesaj sau chiar în email-urile pe care le trimiți zilnic.

Elevator pitch-ul este, poate, cel mai important instrument pe care îl ai la îndemână ca să arăți ceea ce știi să faci, în calitatea ta de specialist. Așa că, ia-ți timpul de care ai nevoie, așează-te la computer sau, pur și simplu, ia un pix și o coală de hârtie și scrie-ți textul, ca să-l poți susține, în orice moment. Pleacă de acasă pregătit!

“Pentru a ști cât valorează un minut, întreabă o persoană care a ratat o oportunitate“.

Urmărește-mă în continuare! În al doilea articol, îți voi prezenta cel de-al doilea model pentru un elevator pitch cu impact maxim: fizionomia.

Până atunci, vizitează-ne la http://mindcode.ro/.

(Foto: NYC Media Lab, www.flickr.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •