Articol de: Irina-Gabriela Buda
”Liderul este șef. Și în fața șefului nu comentezi!” Vă sună cunoscut sloganul? Dacă nu ați trăit – în mod evident sau subtil – această abordare la locul de muncă în calitate de angajați, membri ai unei echipe, nou-veniți în organizație sau chiar cu ștate vechi de plată în cadrul ei, este totuși foarte probabil ca el să vă fie măcar familiar. De ce? Mai este astăzi acest model de leadership funcțional?
”Șefia”, cu ale sale
Una dintre premisele foarte probabile căreia i se datorează este moștenirea noastră politică. Perioada comunistă promova modelul de lider ”tătuc”, așezat într-o poziție de putere prin criterii nu întotdeauna meritorii, conștient mai degrabă de forța de care dispune, decât de responsabilitatea pe care o presupune rolul său.
Tiparul leadershipului patriarhal are, altminteri, rădăcini vechi: stă la baza scenariilor de conducere de tip totalitar și presupune, explicit, o relație de inegalitate între ”șef” și ”supuși”. Cu alte cuvinte, ”supușii” nu comentează în fața ordinelor. Ele pot veni din senin și se pot schimba în mod arbitrar. Dacă nu sunt executate potrivit rețetei, apar, desigur, consecințele.
Nu puțini dintre noi se mai plâng și astăzi că resimt această atitudine la locul de muncă (fie că vorbim despre organizații de stat, fie despre unele private).
Fără îndoială nici un angajat nu și-ar dori o astfel de experiență. Este bine știut că, din punct de vedere psihologic, motivarea negativă funcționează pe termen scurt și are ca efect blazarea, cronicizarea unei stări de angoasă.
Or, acestea nu sunt deloc productive pentru organizație.
Astfel, este nu numai moral, dar și mai cu folos ca ”șeful” să fie lider. Iar aici intervine un alt slogan, mult mai constructiv și ancorat în prezent: ” politețea, ca armă”.
