Șase personaje și destinații cu povești înfiorătoare, pe care merită să le descoperi de Halloween

Sase personaje si destinatii cu povesti infioratoare pe care merita sa le descoperi de Halloween

Vârcolacii – Grecia

Surprinzător sau nu, prima mențiune scrisă despre vârcolaci datează din secolul I d.Hr. Grecii antici au scris povești alegorice despre bărbați care, fie din cauza unui blestem, fie din cauza unei afinități, își schimbau înfățișarea umană. Termenul oficial pentru schimbarea de formă este licantropia, de la cuvântul grecesc „lykos” („lup”) și „anthropos” („om”). Cea mai cunoscută poveste e cea a mitologicului Rege Lycaeon, care, punând la îndoială puterea omniscientă a lui Zeus, i-a adus ca ofrandă bucate din carne de om, ca să îi testeze puterile divine. Drept pedeapsă pentru blasfemia sa, regele a fost condamnat la o existență solitară și de canibal, ca vârcolac.

Muntele Lykaion, din regiunea Arcadia a Greciei, a fost numit după nefericitul rege și înseamnă „Muntele Lupului”.

Vrăjitoarele – Statele Unite ale Americii

Credința în ritualuri magice a crescut ca parte a existenței umane încă din timpurile în care strămoșii noștri se adunau în jurul focului abia descoperit. În cadrul luptei dintre bine și rău din religia creștină, vrăjitoria a fost văzută fără drept de apel ca fiind în conexiune cu venerarea diavolului și nu a trecut prea mult timp de când Vestul a pornit la scară largă o adevărată vânătoare de vrăjitoare.

Cea mai aprinsă dintre persecuții a fost cea din Salem, unde în secolul al XVII-lea s-au ținut adevărate procese și condamnări împotriva vrăjitoriei. Totul a început în această colonie din Massachusetts, când o fetiță din comunitate a prezentat simptome de contorsionări violente și țipete, iar doctorii s-au grăbit să îi pună diagnosticul de „vrăjitorie”. În curând i-au urmat și alte victime. În cele din urmă, până să se admită în comunitate că procesul a fost o greșeală, peste 200 de persoane au fost acuzate de „practicarea magiei negre și înfrățirea cu diavolul”.

Astăzi, Salem este un oraș care merită vizitat pentru lucruri „vrăjitorești”. În ciuda trecutului său întunecat, până și logo-urile mașinilor de poliție din Salem sunt reprezentate de vrăjitoare călare pe cozi de mătură.

Zombie – Haiti

Numit după oamenii creoli („zonbi”) din Haiti, acest personaj are rădăcini în folclorul afro-caraibean. Se credea, și încă se mai crede, că zombie este un om care s-a ridicat din mormânt. Presupusa readucere magică la viață a unui cadavru era considerată o pedeapsă, drept pentru care nu i se acorda voința liberă sau capacitatea de a vorbi. Totuși, zombie de azi – teribilii mâncători de oameni ieșiți din cimitire – sunt mai degrabă rezultate ale culturii Hollywood, nu a celei din Haiti.

George A. Romero, regizorul filmului horror „Night of the Living Dead”, este considerat părintele personajului modern de zombie. Astăzi suntem un pic mai obișnuiți cu aspectul acestor ființe înfiorătoare trezite din morți, dar la lansarea peliculei, în 1968, audiența a fost de-a dreptul șocată.

Foto: Pixabay

Citește și Descopera secretele turismului viticol local, in filmul documentar Wines of Romania – Pure Experiences