Începând din luna martie 2015, Ivaylo (Ivo) Naydenov a fost numit în funcţia de Director General pentru Mondelez România, Bulgaria şi pieţele din Estul Adriaticii. El îi urmează lui Gerard Chandran, care a decis să părăsească compania.
Ivo s-a alăturat companiei Mondelez Bulgaria, în 2004. Pe parcursul carierei sale în cadrul companiei, Ivo a deţinut mai multe funcţii cu atribuţii importante în calitate de Director de Vânzări şi Marketing, în Bulgaria. În timpul mandatului său, Ivo a introdus o nouă politică comercială de succes şi a consolidat sistemul de distribuție. Astfel, a reuşit să acumuleze experiență în mai multe domenii de activitate.
La începutul anului 2013, a preluat funcţia de Director General Mondelez Bulgaria având atribuţii sporite, şi a reuşit să dezvolte compania cu succes la nivelul ţării, alături de echipa sa, axându-se pe consolidarea organizației locale şi pe stimularea dezvoltării afacerii, a mărcilor importante, Milka şi Jacobs.
Înainte de a se alătura companiei Mondelez, Ivaylo Naydenov a lucrat pentru companiile Wrigley și Strauss.
Mondelēz International este lider mondial în industria snack-urilor, cu venituri de 34 de miliarde de dolari în 2014. Mărcile din portofoliul companiei Mondelēz International comercializate în România sunt: Jacobs, Nova Brazilia, Milka, Poiana, Africana, LU Pepito, LU Pim`s, Barni, OREO , Tuc, Belvita, TASSIMO.







