Strategia de francizare poate fi o variantă viabila în a-ți crește brandul, însă vine la pachet cu provocări și caracteristici specifice. Franciza reprezintă replica business-ului tău, nu o duplicare. Unde nu trebuie să se ajungă este momentul când poți înlocui brandul fără ca majoritatea consumatorilor să își dea seama. Iată patru sfaturi pentru a fi autentic și a te deosebi de altă franciză.
Asumă-ți începutul, dar și continuarea
Oamenii investesc într-o franciză pentru că funcționează. Însă ceea ce merge la nivelul unui magazin sau două, s-ar putea să nu meargă la o scară mai mare. De aceea, orice operațiune de francizare trebuie să înceapă cu un plan clar și elemente de diferențiere ale brandului. Chiar dacă te bazezi, de exemplu, pe un factor de proximitate, pe termen lung, fără a te diferenția față de concurență, franciza ta nu va avea un viitor îndelungat.
Fii autentic într-un mod predictibil
Consumatorii vor să se lege de o experiență a brandului. Le place noul și să fie surprinși, însă au nevoie întotdeauna de o ancoră care să-i țină legați de poveste.De exemplu, chiar dacă KFC introduce diverse variațiuni în meniu, întotdeauna vei regăsi gustul specific de pui care i-a consacrat. Trebuie să știi ce este fundamental în ADN-ul brandului și ce este flexibil în construcția sa. Fii fidel poveștii, însă ai curajul să vii cu ceva nou.
Gândește și arată-te puternic
O franciză trebuie să se comporte ca un business în continuă creștere și auto-depășire. Poți sta alături de brandurile mari, însă prezintă o atitudine aparte care nu este ușor de copiat. Un brand sănătos, cu focus pe dezvoltare, va permite francizelor să îl sprijine în acest proces și să își atingă obiectivele de business.
Oferă servicii aparte
Deținătorii francizelor pot confunda sistemele cu experiența. Sistemele sunt cele care asigură logistica, stocul și procesarea. Experiența este cum dăruiești brandul către consumator. Serviciile trebuie să rămână în memoria consumatorului. Astfel se construiește loialitatea.
O întrebare esențială este: având în vedere cine suntem ca brand, ce valori avem, care este povestea pe care o spunem și motivul pentru care consumatorii ne aleg pe noi, în primul rând, cum vrem să îi facem să se simtă când pleacă?
Decizia de a crea un sistem de franciză nu este una ușoară. Însă făcut corect, alegând o strategie potrivită, organizând francizatorii într-un ecosistem competitiv și dinamic, se poate asigura o creștere frumoasă a business-ului.







