Articol de: Irina-Gabriela Buda, redactor
Amorţirea – intelectuală, sufletească sau trupească – este un risc cu care ne confruntăm în fi ecare zi. Duşmanii principali? Comoditatea, inerţia, frica. Stă numai în puterea noastră să nu ne lăsăm seduşi de acestea și să continuăm să ne dezvoltăm.
Plafonarea şi blazarea, indiferent pe ce plan au loc, sunt procese subtile, discrete. Ele se insinuează în viaţa noastră ca o boală nedureroasă, cronicizându-se, afectându-ne, de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama. Adesea, este nevoie de un impuls exterior pentru a sesiza propria noastră rutină, lipsa de evoluţie, recluziunea nesănătoasă în zona de confort. Insatisfacţiile profesionale sau personale pot fi un semnal de alarmă. Dar, până să ajungem acolo, ce putem face, preventiv, pentru a nu amorţi, pentru a evolua?
Rândurile de mai jos se vor o scurtă trecere în revistă a unor bune practici de lucru cu noi înşine pentru a scăpa de plafonare la orice nivel: de la conştientizarea a ceea ce ne dorim şi gestionarea resurselor de timp până la răsfăţul de care avem nevoie.
Calendarul dorinţelor-obiective
Se spune că motivul principal pentru care nu obţinem ceea ce ne propunem este acela că nu ştim, de fapt, ce vrem. Deşi acest lucru poate părea nefiresc (cum să nu fim conştienţi de ceea ce ne dorim?), adesea avem darul să ne lăsăm oarecum în suspensie scopurile. Aceasta pentru că între intuiţia vagă a unui „ceva” şi formularea concretă a acestuia este o mare diferenţă. Iar de ea depinde trecerea la acţiune. Cu cât dorinţele noastre sunt mai explicit formulate, cu atât şi harta paşilor pe care trebuie să îi parcurgem pentru a ajunge la ele este mai uşor de întocmit. Prin urmare, ce putem face pentru a deveni mai conştienţi de ceea ce ne dorim, pentru a pune ordine în scopurile noastre?
Unul dintre cele mai simple exerciţii în acest sens este cel al colii albe. Scrisul poate avea valoare terapeutică, de autocunoaştere, de descoperire a unor lucruri pe care poate nu le ştiam despre noi înşine. El mediază o relaţie intimă cu propria noastră interioritate. Odată aşternute pe hârtie, gândurile ni se limpezesc şi se deschid noi perspective.
Tot aşa, dorinţele se transformă în obiective. Concret, ce-ar fi de făcut? Cu ajutorul unui carnet, ne apucăm de exerciţiul aşternerii pe hârtie a ceea ce ne propunem pentru o anumită perioadă de timp. Putem avea, desigur, scopuri majore, unele care să ne ghideze chiar întreaga viaţă, cum ar fi conceperea unui copil. În acelaşi timp, putem scrie despre scopuri mai restrânse, cum sunt cele a căror realizare se întinde pe o perioadă de un an sau de o lună (spre exemplu, un proiect profesional). Este de dorit să le rescriem până când simţim că au devenit cu adevărat clare pentru noi.
Repetarea redării lor le dă o formă tot mai concretă, le restrânge la esenţial. Obiectivele mărunte se subsumează cel mai adesea scopurilor mari. De fapt, ele sunt, devin paşi intermediari, necesari, pentru a atinge ceea ce ne propunem pe termen lung.
Un astfel de exerciţiu de meditaţie şi limpezire a gândurilor are următoarele avantaje:
1 circumscrie tot mai bine, pe măsura repetării lui, dorinţele noastre traduse ca scopuri şi obiective;
2 ne ajută să vizualizăm mai bine – prin ierarhia obiectivelor – ce paşi avem de urmat pentru a ne atinge ţinta. Fiecare răspuns la întrebarea „şi ce trebuie să fac pentru a obţine X?” este un nou obiectiv de urmat;
3 ne pune ordine în ceea ce gândim, proiectăm şi avem de făcut;
4 este un bun prilej de reamintire a ceea ce ne propunem şi a ceea ce este necesar să facem pentru a ajunge acolo unde ne dorim. De multe ori, se poate întâmpla ca dorinţele noastre să se disipeze în economia spaţiului nostru emoţional sau, dimpotrivă, să rămână nişte obsesii care ne vizitează când şi când.
Confruntarea cu coala scrisă este ca un mod de validare, uneori poate ca un semnal de alarmă pentru ce nu am făcut în termenii (de timp etc.) în care ne propusesem.
Cum folosim timpul pentru calendarul obiectivelor?
Se ştie că una dintre cele mai preţioase resurse ale noastre – şi cea mai fragilă, dat fiind că este irecuperabilă – este timpul. Odată aşternute şi clarificate obiectivele personale, este bine să eficientizăm şi perioada de timp dedicată fiecăruia. Amânarea (tărăgănarea) are un effect de domino: fiecare pas întârziat îl influenţează pe următorul. Iată, în continuare, o modalitate simplă de gestionare a timpului nostru adaptată la ideea unei liste de obiective: (fig. 1).
În ce măsură ne-am atins scopurile? Cât de performanţi am fost (dacă am fost)?
Lucrurile nu ne ies întotdeauna aşa cum ne dorim sau cum asumăm că se vor întâmpla. Aceasta pentru că, indiferent de ce obiectiv ne-am propune, realizarea lui depinde şi de variabile exterioare nouă, necontrolabile. Dar ce contează este ca, pe de o parte, să excludem într-o cât mai mare măsură din proiectele noastre elementele incontrolabile şi, pe de alta, să evaluăm bine gradul de risc ca prezenţă şi efect.
Un alt motiv esenţial pentru care actul evaluării nu trebuie să lipsească din nici o activitate propusă este cel legat de propriul nostru rol în demersul de a ne atinge un obiectiv. Este bine să ne detaşăm din când în când de paşii parcurşi – dar şi de noi înşine –, astfel încât să putem vedea dacă nu ne-am abătut într-un fel sau altul (criteriile sunt multe) de la drumul nostru. La aceasta se adaugă, desigur, evaluarea finală.
O modalitate bună, simplă, de autoverificare, este folosirea întrebărilor autoreflexive. Cu alte cuvinte, ne întoarcem la coala albă şi la noi înşine. Iată, în continuare, o posibilă listă utilă de întrebări:
1 Ce aş putea schimba pentru ca lucrurile să meargă mai bine?
2 Care este cel mai important lucru de făcut în situaţia aceasta?
3 Ce ar însemna să nu rezolv această problemă aici şi acum?
4 Cum aş putea face lucrurile altfel?
5 Este nevoie să schimb ceva la mine pentru a obţine X? Dacă da, ce anume?
6 Cum pot schimba ceva la mine pentru a înlesni obţinerea lui X?
7 Cum mă simt în procesul de obţinere a obiectivului X?
8 Ce se va întâmpla dacă nu voi avea success în demersul meu?
9 Ce mă opreşte să fac mai bine paşii către X?
10 Ce mă afectează negativ cel mai tare relativ la procesul de ajungere la X?
11 Care sunt resorturile cele mai bune şi cele mai puternice pe care mă sprijin în
demersul meu?
12 Cum mă simt faţă de insuccesul atingerii scopului final?
13 Ce voi face mai departe?
O astfel de autoexaminare ne ajută să menţinem contactul viu, proaspăt, cu ceea ce ne propunem să realizăm, dar şi cu noi înşine relativ la proiectul respectiv. Astfel, ne putem da seama de valoarea contribuţiei noastre la atingerea propriului obiectiv.
Cum contribuim la propria noastră dezvoltare ca să ne atingem obiectivele?
Ceea ce construim în jurul nostru le dă celorlalţi cel mai bine măsura evoluţiei noastre. Dar adevărata creştere, adevăratul examen este cel cu noi înşine, cel interior.
Pentru a fi capabili să oferim lucruri de calitate, să realizăm proiecte valoroase, să ne atingem scopurile, este fundamental să ne mobilăm, să ne primenim pe interior. Lupta împotriva blazării, a stagnării, este, de fapt, una cu noi înşine. Ceea ce lăsăm să se vadă este doar o consecinţă palpabilă a propriului efort de creştere.
Cu alte cuvinte, procesul prin care ne oferim obiectivele începe prin a ne oferi întâi nouă premisele, pentru a le putea obţine mai apoi pe acestea. Vom vedea, în rândurile care urmează, o împărţire a felului în care putem avea grijă de propria noastră dezvoltare în funcţie de nivelurile diferite aduse în discuţie.
Ce facem pentru a avea un corp mai sănătos?
Felul în care ne hrănim reprezintă o investiţie esenţială pentru organismul nostru. Din păcate, astăzi, pe lângă dezvoltarea binevenită a unei culturi a mâncării sănătoase (organice, vegetariene etc.), avem la tot pasul posibilitatea de a ne hrăni doar pentru gust şi energie. A mânca nu este însă doar un mod plăcut de a ne încărca bateriile. Să nu uităm că orice hrană pe care o introducem în organism reprezintă şi un material chimic de reconstrucţie sau, dimpotrivă, unul degradant pentru corp.
Aşadar, când vorbim despre mecanisme de luptă împotriva plafonării, poate primul nivel pe care trebuie să-l avem în vedere este grija faţă de propriul corp. În acest sens, este interesant de ştiut faptul că, pe lângă deja cunoscutul obicei de a promova hrana „fără E-uri”, mai există şi cel al mâncării inteligente. Acest principiu presupune interacţiunea ştiinţă artă culinară, care traduce la nivel chimic ceea ce se întâmplă cu ce mâncăm, dincolo de meşteşugul cvasi-intuitiv al “bucătărelii”.
Acest lucru este, desigur, relevant şi pentru ceea ce are loc în organismul nostru la nivel profund, biologic, atunci când ne hrănim.
Unul dintre părinţii întemeietori este chimistul şi bucătarul Herve This, care, la începutul anilor ‘80, a început să cerceteze, cu unelte de laborator, ce se ascunde ca proces chimic în spatele diferitelor „secrete” culinare vechi de când lumea.
O altă modalitate de luptă împotriva blazării fizice este, desigur, sportul. Cercetările arată că acesta face bine nu doar corpului, ci şi minţii noastre, universului nostru emoţional. Chiar şi cinci minute de exerciţii fizice pe zi sunt utile pentru reducerea stresului şi a posibilelor stări de anxietate. Sportul are, de asemenea, un rol pozitiv în reducerea abuzurilor de diferite substanţe, cum ar fi tutunul, alcoolul sau drogurile.
El contribuie, prin mărirea rezistenţei fizice, la îmbunătăţirea stării de sănătate, a felului în care arătăm şi la creşterea stimei de sine, punându-ne într-o lumină mai bună în propriii ochi. Unul dintre cele mai spectaculoase efecte ale lui este stimularea producerii de endorfine. Aceste substanţe chimice produse la nivel cerebral ar fi responsabile de reducerea stărilor de durere fizică, de îmbunătăţirea funcţionării sistemului imunitar şi de reducerea stresului.
Ce facem pentru a avea o minte mai sănătoasă?
Studiul nu se termină odată cu învăţarea „oficială”. Din fericire, astăzi, educaţia pentru adulţi, o consecinţă a ideii formării pe tot parcursul vieţii, ia tot mai mult avânt. Avem şansa să participăm la tot soiul de cursuri, fie de formare profesională, fie de antrenare a unor abilităţi de dragul nostru. Prin urmare, este de dorit să investim în creşterea noastră atât la nivel individual, cât şi la nivel de membri ai unei organizaţii. Pentru aceasta, un „examen” de conştiinţă este binevenit (din nou!).
De pildă, este indicat să ne setăm priorităţile legate de ceea ce este relevant pentru noi din punctul de vedere al cunoaşterii, dincolo de obligaţiile profesionale. Iată câteva întrebări folositoare în acest sens:
1 Ce îmi place să fac? Ce hobby-uri am?
2 Ce domenii mi se par interesante, provocatoare?
3 Ce oportunităţi practice de acces la informaţiile/activităţile care mă interesează am?
4 Cât timp pot şi doresc să aloc activităţilor care mă interesează la nivel personal de cunoaştere?
Deşi ar trebui să investim în autodezvoltarea noastră, imperativul acesta se face parcă cel mai bine simţit în context organizaţional. Motivul? Fiind nevoiţi să ne supunem regulilor unui sistem, lipsa educaţiei, a transformării în mai bine, are efecte şi mai evidente, şi mai dramatice. Parcă nicăieri altundeva decât la locul
de muncă nu simţim mai aprig efectele blazării, combinate cu presiuni exterioare de diferite naturi. Astfel că, atunci când ne alegem un serviciu, ar fi de dorit ca acel loc de muncă să aibă o cultură organizaţională care valorizează ideea de evoluţie şi autonomie a angajatului. Pentru aceasta, ne putem întreba, de exemplu, următoarele:
1 Ce cursuri oferă compania la care doresc să mă angajez?
2 În ce condiţii (financiare, de timp etc.)?
3 Care este relevanţa lor pentru rolul meu în organizaţie?
4 Care este utilitatea lor la nivel personal?
5 Cum rezonează acestea cu valorile mele personale şi profesionale?
Astfel de semne de întrebare ne reamintesc nevoile noastre mentale de evoluţie. Unele depind de efortul propriu, altele, de mediul în care ne dezvoltăm ca angajaţi.
În primul caz, responsabilitatea alegerii este pe umerii noştri, în cel de-al doilea, depinde în mare parte de ceea ce este dispusă organizaţia să ofere.
Ce facem pentru a avea un suflet sănătos? Cum putem evolua spiritual?
Această parte din noi, cea mai intimă, cea mai profundă, poate şi cea mai fragilă,
este adesea neglijată în vâltoarea vieţii cotidiene. Ea se referă la confortul nostrum emoţional şi, de ce nu, la cel efectiv spiritual. Pentru binele nostru, ar trebui să cultivăm relaţii emoţionale ecologice cu cei din jur, mai ales cu cei dragi, pe care tindem să îi tratăm uneori ca şi cum ar fi în mod natural obligaţi să ne fie alături, independent de ce le oferim. Este, dacă putem spune astfel, un mod indirect de a avea grijă de armonia noastră sufletească prin grija faţă de cei din jur. Pentru aceasta, întreţinerea relaţiilor este esenţială; la fel şi analiza lor prin întrebări autoadresate sau dedicate celorlalţi, precum:
1 Cum mă simt în această relaţie?
2 Cu ce pot contribui la îmbunătăţirea ei?
3 Ce mă ţine alături de această persoană?
4 Cum se simte cealaltă persoană alături de mine în acest context emoţional?
5 Ce nevoi are ea de la mine?
6 Care sunt nevoile mele?
7 Cât timp alocăm relaţiei?
8 Ce ritualuri o reprezintă (mers în parc, la film, proiecte comune de afaceri etc.)?
Pentru aceia dintre noi care avem o deschidere spre spiritualitate, construirea şi menţinerea unor ritualuri specifice sunt esenţiale, la fel şi timpul dedicat lor. Aici putem vorbi despre situaţii diferite, precum:
1 yoga;
2 mersul la o instituţie de cult (biserică, moschee, mânăstire, templu etc.);
3 practicarea meditaţiei;
4 practicarea altor ritualuri specifice (post etc.).
Nu în ultimul rând, este de dorit să investim în relaţia sufletească cu noi înşine.
O autoexaminare periodică a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ne face să fim mai prezenţi în propria viaţă, să avem un contact autentic cu ceea ce suntem şi ne dorim în mod fundamental. Iată, din nou, câteva întrebări pentru care coala albă poate deveni un bun partener de dialog:
1 Ce îmi doresc de la viaţă?
2 Cum mă simt cu viaţa pe care o am în acest moment?
3 Cum integrez experienţele anterioare?
4 Cum mă raportez la viitor?
5 Cum mă raportez la cei din jur?
6 Care sunt valorile mele?
7 Ce schimbări majore simt că am traversat în ultima vreme?
O bună cunoaştere de sine şi o reîntâlnire cu sine reprezintă, de altfel, condiţia iniţială a succesului tuturor celorlalte momente valoroase sufleteşte, spiritual, petrecute alături de cei din jur.
Ce putem face pentru a ne distra?
Cum lăsăm tiparele şi efortul afară din viaţa noastră?
Aşa cum spunea şi Aristotel, timpul dedicate jocului este un moment necesar pentru a ne reîncărca şi a merge mai departe. Nu este nici o virtute în a ne priva de acest lucru. Este necesar să fim îngăduitori cu noi înşine, să ne răsfăţăm, să facem ce ne place, să uităm cotidianul, fie şi pentru câteva zile. Pentru aceasta, desigur, este bine să facem… fix ceea ce ne place, atât timp cât acest lucru înseamnă vacanţă, schimbare pozitivă de decor, relaxare, deconectare:
1 călătorii;
2 masaj;
3 concediu;
4 timp liber petrecut acasă.
Este greu să nu ne blazăm. Plafonarea, rigidizarea, „lenevirea” – de orice natură ar fi ea – sunt o consecinţă firească a unei nevoi psihologice de stabilitate. Tot aşa cum efortul de a ne împotrivi acestui efect este o formă de curaj. Nu a spus nimeni că este uşor, dar, în ultimă instanţă, ieşirea din zona de confort, deschiderea spre nou, ne revine în mod esenţial nouă înşine, indifferent de piedici; la fel şi gloria reuşitei.
