Exporturile – motor de creştere pentru România

Retail şi distribuţie, sectorul cu cea mai mare rată de creştere salarială bugetată pentru 2017

De 3 ani, România înregistrează valori record ale exporturilor. În 2015, nivelul acestora a ajuns la 54,6 miliarde euro, marcând o creştere de 4,1%, iar cifrele pe primul trimestru al acestui an sunt şi ele pozitive. În spatele acestor cifre însă, realitatea nu descrie nici pe departe un record. Datele statistice arată că primii 5 exportatori ai României asigură aproximativ 13% din totalul exporturilor, iar primii 100 reunesc jumătate din exporturile ţării.

De ce avem atât de puţini exportatori? Unde greşeşte statul şi unde greşeşte mediul de afaceri? E nevoie doar de o strategie foarte bună de export la nivel naţional pentru a impulsiona companiile să treacă graniţele pieţei interne? Poate statul să câştige încrederea companiilor româneşti astfel încât acestea să caute pieţe noi de desfacere? În plus, de ce tot eşuează România când vine vorba de promovarea produselor locale de succes, a brandurilor naţionale în străinătate? Vina se împarte, iar soluţiile ar trebui găsite împreună, spun deopotrivă reprezentanţii Guvernului şi ai mediului de afaceri.

“România nu este o ţară care exportă puţin, ci care are puţini exportatori. Să ne uităm la exportatori: sunt 50 de întreprinderi cu capital privat românesc care au cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro. Sunt 40 de întreprinderi cu 20-100 milioane euro cifră de afaceri. (…) Nu vom avea export de calitate dacă nu avem firme care să poată exporta. Cei care participaţi deja la comerţ internaţional aveţi nevoie de sprijin, dar dacă vrem să creştem exporturile româneşti cred că trebuie să creăm, să ajutăm acele firme să devină campionii noştri la export. (…) Fac mea culpa pentru relaţia pe care o avem cu mediul de afaceri şi exportatorii – se poate face mai mult din partea noastră, dar şi din partea dumneavoastră, din punctul de vedere al organizării, leadership-ului, al intereselor regionale, sectoriale. Şi colegii cu care lucrez în minister sunt deschişi să îmbunătăţim calitatea acestor colaborări”, le-a spus Costin BORC, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri reprezentanţilor companiilor exportatoare prezenţi la cea de-a doua ediţie a dezbaterii “Exporturile – motor de creştere pentru România”, organizată de Intact Media Group.

Dorinţa de îmbunătăţire există, susţine şi ministrul de externe Lazăr COMĂNESCU. “Împreună cu Ministerul Economiei lucrăm la o regândire a întregului plan instituţional care să gestioneze relaţiile noastre economice externe pentru a da dimensiunii comerţului extern un loc pe care îl merită. (…) Evaluarea activităţii ambasadelor româneşti în exterior va depinde foarte mult de ce se va face în planul relaţiilor economice: o informare ritmică a factorilor de decizie cu privire la politicile economice din ţările în care avem ambasade, o informare asupra oportunităţilor pentru relaţii consolidate economice între Românie şi ţările în care avem ambasade, sprijin activ dat operatorilor economici aflaţi într-o ţară sau alta, fără diferenţiere între companiile de stat sau cele din mediul privat. Facem acest lucru şi imaginăm activităţi în privinţa asta împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României”, a spus ministrul de Externe.

Dintre măsurile incluse în planurile statului pentru creşterea exporturilor, vicepremierul Borc a enumerat unificarea reţelei de comerţ exterior şi a departamentului de comerţ exterior cu cel de investiţii străine, elaborarea, practic, a unui mecanism internaţional prin care reprezentanţii comerciali să acorde suport companiilor, fie gratuit, fie contracost, precum şi crearea paşaportului de servicii, prin care diferitele certificate acordate în ţara de origine să fie recunoscute şi în alte ţări. Colaborarea strânsă cu mediul de afaceri şi, mai ales, feedback-ul constructiv din partea investitorilor este extrem de important, a mai spus vicepremierul Costin Borc.

Câteva soluţii a transmis şi Lucian CERNAT, DG Trade Chief Economist, Comisia Europeană. “România are cea mai mare şansă de a se dezvolta pe baza exporturilor, are cel mai mare aport de creare de locuri de muncă pentru fiecare miliard de euro –  70.000 . Nicio ţară din Uniunea Europeană nu are acest indicator. (…) Ca şi ţintă, ar putea fi un obiectiv important de luat în calcul pentru Guvern de a crea încă 1.000 de firme exportatoare către toată lumea. Alocarea de fonduri pentru promovarea exportatorilor ar trebui să fie prioritate naţională. Sunt ţări care, cu 1 milion de euro investiţii în exporturi, bine cheltuiţi, pot genera vânzări suplimentare de 50 până la 200 de milioane de euro, adică un randament foarte mare pentru o investiţie mică din partea statului”, a explicat acesta.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •