Povestea lui John Paul DeJoria: De la birou amplasat într-o maşină, la avere de 4 miliarde de dolari

Și-a petrecut copilăria pe străzi, a fost om de serviciu și agent de vânzări. Acum conduce două imperii financiare și susține că antreprenorii ar trebui să țină cont de două lucruri: să fie pregătiți în cazul în care vor fi respinși de către potențiali clienți și să facă lucrurile pe care nu vor să le facă.

Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian și al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, producător de produse de lux pentru îngrijirea părului, și Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume. Are o avere de patru miliarde de dolari.

De la sărăcie cruntă

Istoria lui DeJoria începe la periferia Los Angelesului, unde obișnuia să își petreacă majoritatea timpului, după divorțul părinților. La noua ani a început să vânda felicitări de Crăciun și ziare, pentru a-și ajuta mama. Din nefericire, mama lui DeJoria nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său, la un orfelinat, potrivit Forbes.

“Am crescut la periferia Los Angelesului și nu știam că aveam o situație precară, pentru că toți cei din jurul nostru trăiau la fel. Îmi aduc aminte că, într-o zi, a venit mama acasă și ne-a spus, mie si fratelui meu, că mai avem doar 27 de cenți, dar avem mâncare în frigider, avem o mică grădină în spatele casei, suntem fericiți, deci suntem bogați”, a spus miliardarul.

În ciuda situației cu care s-a confruntat în copilărie, și-a schimbat radical atitudinea atunci când un profesor de matematică de la liceu i-a spus că nu va face nimic în viață.

De la om de serviciu la antreprenor

DeJoria a absolvit liceul în 1962 și s-a înrolat în Marină. Anterior, încercase mai multe slujbe, de la om de serviciu la agent de vanzari. Mai târziu, miliardarul a intrat în industria produselor de îngrijire a părului, angajându-se la Redken Laboratories. A fost, însă, concediat repede, în urma unor neînțelegeri avute cu directorii laboratorelor.

După aceste eșecuri, în 1980, alături de hair-stylistul Paul Mitchell, a pus bazele companiei John Paul Mitchell Systems, care comercializează produse de lux pentru îngrijirea părului. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era în mașina lui DeJoria, care era folosită și pe post de locuință. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public. Paul Mitchell realiza produsele, iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Cei doi au hotărât apoi să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Din 1980 și până în prezent, compania a ajuns la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

Următorul business al lui DeJoria a fost Patrón Spirits, fondată în 1989. Antreprenorul și-a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să nu provoace mahmureală. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură.

După acest succes, DeJoria a mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

Secretele lui DeJoria

DeJoria a spus că strategia sa vizează înființarea de noi joburi, în care angajații au responsabilități multiple. Astfel, ia naștere un sistem „cu puține rotițe”. Miliardarul a subliniat că tocmai din acest motiv, Patrón Spirits și Paul Mitchell Systems nu au fost nevoite să disponibilizeze niciun angajat.

„Dacă mai mulți antreprenori sau companii guvernamentale și-ar învăța oamenii să facă trei-patru lucruri deodată – să lucreze în zone în care sunt capabili – și i-ar plăti mai bine, am avea o clasă de mijloc și nu am concedia pe nimeni. Când angajezi pe cineva, îl angajezi cu ideea ca are un potențial nemărginit; nu trebuie să îl concediezi, atunci când vremurile sunt dificile”, a adăugat miliardarul.

„Sunt antreprenor în serie, am zece companii”, a spus DeJoria, adăugând că este „bucuros că poate oferi locuri de muncă”.

Din perspectiva sfaturilor pentru tinerii antreprenori, DeJoria a susținut că aceștia trebuie să țină cont de două lucruri.

“Primul – să fie pregătiți pentru a fi respinși de către oameni, să li se spună că nu au nevoie de produsele pe care le vând. Să fie conștienți că, înainte de a li se deschide o ușă, li se închid altele 100 în nas. Al doilea – diferența dintre un om de afaceri de succes și unul fără succes este că cel care are succes face toate lucrurile pe care cel fără succes nu vrea să le facă. Indiferent de domeniul în care activează, să se asigure că produsele lor sunt atât de bune încât oricine va dori să facă afaceri cu ei”, a explicat antreprenorul.

(Foto: www.statesman.com)