În societatea de azi, rolul de antreprenor te transformă într-un fel de rockstar. Titlul în sine îi atrage pe cei cu idei de business să și-l asume. Doar că antreprenoriatul nu este un drum ușor. Provocări vor exista la tot pasul, iar cel mai important lucru de stabilit este dacă poți duce acest rol până la capăt. Nu e nimic rău dacă nu te potrivești, însă află asta înainte de a începe investiția într-un business.
Ce abilități sunt specifice celor pregătiți să pornească pe drumul antreprenoriatului?
Poți învăța doar făcând. Există multe exemple de antreprenori care au renunțat la studii pentru că mediul clasic din învățământ le este potrivnic. Nu sunt făcuți să învețe de la altcineva care doar le spune cum se face și nu de ce fac. Au nevoie să acționeze singuri și să ajungă la rezultate prin propriile acțiuni.
Ești răbdător, dar fără prea multă răbdare
Copii cu afinități antreprenoriale sunt deseori categorisiți ca fiind nerăbdători. Nu pot sta locului. Au un nivel redus al atenției. Dar, pe măsură ce cresc, își dezvoltă abilitatea de a fi “răbdatori impacientați”. Nu vor să încetinească ritmul de lucru sau de dezvoltare – și nici nu ar trebui. Dar pot foarte bine să aștepte momentul potrivit pentru a lua anumite decizii. Dacă poți fi în ambele feluri, atunci este mix-ul potrivit.
Nu accepți un răspuns negativ
Celor cărora li se spune “nu” și refuză să recunoască feedback-ul constructiv sunt visători, neancorați în realitate. Însă, persoanele care primesc un refuz și își iau timp să asculte, să învețe, să ajusteze dețin un dar al persistenței.
Îți place să ai drepturi complete asupra muncii tale
Corporațiile sunt un mediu în care munca depusă nu este atribuită cuiva anume. Cei cu spirit antreprenorial nu își pot găsi locul, ei dorindu-și ca tot ceea ce fac să le aparțină. A fi antreprenor este dificil, dar răsplata vine din puterea de a-ți asuma realizările.
Nu urmărești banii, ci libertatea
Intențiile îți setează calea. Trebuie să îți cunoști motivația și obiectivele, altfel vei alege greșit și vei ajunge unde nu îți va fi confortabil. Adevărații antreprenori caută libertatea – iar aceasta are o definiție subiectivă. Este vorba mai degrabă de un stil de viață, decât pachetul de beneficii sau bonusul de sfârșit de an. Urmărește stilul de viață, nu un salariu.







