“Nici eu nu dorm vara…”

Este o vară fierbinte. Mulţi au fugit de ea spre locuri mai răcoroase. Dar şi mai mulţi au rămas pe baricade, sfidând-o. Printre ei, Georgeta Dendrino, Managing Director, Interact, cu care am purtat o scurtă discuţie despre activitate şi concedii, despre viaţa profesională şi cea personală, despre visurile cu ochii deschişi şi coşmarurile nocturne ale Executivilor.

Vă găsesc tot în activitate, deşi suntem în mijlocul verii… Care este specificul activităţii în această perioadă? Pe ce se concentrează ea acum?

Cred că în ultimii ani, vara n-a fost mult diferită de alte perioade ale anului, astfel încât avem destul de multe cursuri, câteva proiecte de coaching şi de consultanţă. Chiar azi am o întâlnire cu un client unde începem un proiect de consultanţă. Avem, de asemenea, nişte proiecte interne: teambuildinguri, diverse cursuri pentru pregătirea echipei, dar şi pe partea de strategie şi de pregătire a celei de-a doua părţi a anului.

Dintre cele trei direcţii de business (training, consultanţă, coaching) care merg mai bine acum şi care stagnează?

Trainingul merge cel mai bine acum. Vom avea un program mai amplu de „Feedback”, la o firmă care are un plan strategic de transformare a culturii organizaţionale, avem nişte workshopuri de strategie şi teambuildinguri, cărora noi le spunem „Teamretreat”.

În ce constau acestea?

Scopul lor este de a ieşi undeva, în afara companiei, şi de a crea un spaţiu de reflecţie pentru echipă.

Şi totuşi, de ce nu sunteţi în vacanţă? Sau urmează să vă luaţi concediu?

Îmi place să fiu în Bucureşti, vara, când toată lumea e în vacanţă, ca să pregătesc revenirea în activitate a celorlalţi. Îmi place că se circulă mai uşor dintr-o parte în alta a oraşului, că, de exemplu, nu mai fac două ore de aici, din Piaţa Alba Iulia, până la Fântâna Mioriţa. Pe de altă parte, sunt mai mulţi clienţi de-ai noştri care nu se află în vacanţă şi cu care lucrăm cu spor acum.

Comparativ cu anii trecuţi, cum e vara aceasta pentru business? Mai harnică?

Nu ştiu dacă e mai harnică. Pentru noi n-a fost niciodată altfel. Nu închidem niciodată firma vara. Întotdeauna,  ne luăm concediile pe rând, astfel încât, cei mai mulţi membri ai echipei să fie în activitate. Doar doi dintre noi pot fi în vacanţă în acelaşi timp. Ne planificăm concediile din timp, ca să menţinem foc continuu, pentru a lucra la strategia din toamnă şi pentru a livra proiectele către clienţi.

Business-ul merge foarte bine, în această perioadă, mai bine decât în vara anului trecut.

Cum a fost prima jumătate a anului pentru business-ul dvs.?

Ne-am atins obiectivele, a mers foarte bine. Pe piaţa de training s-au mai reglat lucrurile, faţă de anii anteriori, s-au deschis bugete… Dar a rămas în continuare o mare atenţie asupra calităţii, asupra factorilor de diferenţiere, asupra gradului de adaptare a programelor la nevoile specifice ale clientului. Adică, se cer cursuri foarte adaptate. Unele programe, de exemplu, le concepem chiar împreună cu clienţii.

Asta înseamnă că durează mai mult perioada de pregătire, de analiză…

Durează mai mult şi presupune ca mai mulţi oameni să lucreze la un program, ca să poţi ajunge să-l livrezi suficient de repede, la termenul la care îşi doreşte clientul să i se rezolve problema, şi să-i dai mai multă valoare. Şi în etapa de pregătire şi, dacă e nevoie, şi în cea de livrare, merg mai mulţi oameni din echipa Interact, la client, ca să facă lucrurile să se mişte repede şi bine.

Decizia de a lucra pe perioada verii este una personală sau e determinată de un anume context?

Este o decizie personală. Cred că ideea de a separa viaţa profesională de cea personală, printr-o lună de absenţă din activitate, nu mai e valabilă. Mie mi se pare că te poţi relaxa şi făcând o pauză de doar trei zile, pe parcursului anului, şi muncind. Nu avem două vieţi, ci doar una… Poate că sunt mai ciudată, dar eu mai lucrez şi în vacanţă.

Ce ştiţi despre alţi antreprenori? Sunt mulţi cei care au decis să sară peste concediu? De ce?

Am constatat că există tendinţa de a se lua vacanţe în perioade diferite ale anului, nu neapărat vara. Se iau perioade scurte, de cel mult o săptămână: una primăvara, una toamna şi una iarna, de pildă. Face bine să pleci de mai multe ori, în locuri diferite, în momente diferite. Nu se mai iau de mult concedii de trei săptâmâni, legate. Dar depinde şi de ciclurile vieţii fiecăruia. Unii îşi programează în continuare vacanţele pe timpul verii, dar, repet, perioadele de absenţă de la job sunt mai scurte.

Şi eu mai ies din Bucureşti, dar doar de vineri până duminică, odată la două luni. Nu-mi pot permite mai mult pentru că sunt în cel de-al doilea an al Executive Masterului în „Coaching and Consulting for Change”, la Insead. Iar pentru mine, şcoala aceasta înseamnă o investiţie de timp. Dar şi o detaşare de ceea ce fac zi de zi pentru firmă.

Contează industria în luarea concediilor?

Contează, cu certitudine. Avem clienţi care nu fac nimic pe zona de training pe durata verii, pentru că în această perioadă trebuie să vândă foarte mult. Poate doar câteva proiecte de coaching…

Estimaţi că va fi o toamnă aglomerată, şi de aceea v-aţi hotărât să rămâneţi pe baricade, ca să o pregătiţi?

E bine să nu pierzi timpul vara, nefăcând nimic. E o bună ocazie să-ţi pregăteşti activitatea din toamnă.

Mulţi dintre clienţii Interact sunt multinaţionale. Cei de acolo, bănuiesc că sunt mai riguroşi cu luatul concediilor. Are rost să rămâneţi în activitate fără interlocutori?

Am observat că şi în multinaţionale funcţionează acelaşi model, al vacanţelor scurte, în perioade diferite ale anului, deci nu resimţim lipsa interlocutorilor.

Nu v-ar plăcea în astfel de perioade să fiţi, pur şi simplu, un angajat într-o corporaţie, în loc să fiţi antreprenor?

Eu am fost în situaţia de a avea o vacanţă lungă, de trei luni, acum multă vreme în urmă. Şi ştiţi ce am făcut? M-am dus şi m-am angajat, pentru că nu puteam să stau degeaba atât de mult timp: mi-am căutat un job la Peace Corps, am dat meditaţii de limbă română pentru voluntarii americani veniţi aici şi am făcut un curs.

Şi totuşi, e cald, e vară… Ce faceţi în timpul rămas liber?

Fac aceleaşi lucruri pe care le fac şi în restul anului: merg la film, ies cu prietenii, studiez..

Ce studiaţi?

După cum v-am spus, fac un master la Insead, de coaching şi consultanţă în schimbare. Mai am de parcurs un modul şi trebuie să pregătesc teza finală. Mi-am ales ca subiect: „What keeps the Executives awake at night?”, abordat din perspectiva psiho-dinamică. Ideea este să vezi cum funcţionează omul în organizaţie şi care sunt lucrurile din viaţa lui de copil care îi determină anume disfuncţionalităţi comportamentale, ce îi influenţează stilul de leadership, nevoile pe care le resimte în organizaţie…

Toate aspectele noastre actuale ţin de lucrurile trăite în trecut şi de educaţia de care am avut parte. Or, există studii care relevă că visăm, în medie, trei-patru vise pe noapte, iar unii chiar şapte. Până la 60 de ani, dormim aproximativ 175.200 de ore, deci, avem 197.100 vise. Este un potenţial enorm aici de a descoperi nişte indicii pentru grijile şi comportamentele noastre. A lega evenimentele din vise, ceea ce simţim legat de acestea, de ceea ce se întâmplă în viaţa noastră conştientă ne poate ajuta să înţelegem frământările interne ale fiecărui individ şi să le rezolvăm. Freud spunea că visul este calea regală către inconştient.

Fiind vorba despre o activitate atât de intensă a subconştientului, merită să vedem ce se întâmplă acolo, pentru a înţelege cum şi de ce ne comportăm într-un anumit fel în cadrul organizaţiei.

Ce citiţi?

Citesc destul de multe pentru că trebuie să fac cercetare pentru teza de master. Dar mai citesc şi altele, nu neapărat legate de aceasta. Vă dau doar câteva exemple: Susan Long – “Socioanalytic Methods”, Manfred Kets de Vries – “Mindful Leadership Coaching, Journeys into the interior”, Irvin Yalom – “Darul psihoterapiei”, Maria Duenas – “Ce avem şi ce uităm”.