Qvorum Young Leaders 2015

Institutul Qvorum vă invită să aplicaţi la programul de dezvoltare personală și profesională – Qvorum Young Leaders 2015 – realizat în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel.

Sunt aşteptaţi:

Tineri cu un background academic în științe politice, istorie, studii economice, studii administrative, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, activi în organizații non-guvernamentale sau în proiecte de implicare comunitară, dornici să își extindă sfera de cunoștințe privind funcționarea sistemelor civice și politice la nivel național și internațional.
Programul presupune trei sesiuni de formare pe parcursul anului 2015 (martie, iulie și septembrie), menite a familiariza participanții cu mecanismele decizionale naționale și europene, istoria politică a României, precum și cu valorile promovate în spațiul Euro-Atlantic.
Ce conțin sesiunile de formare?
I. Valorile democrației în România și spațiul Euro-Atlantic – martie 2015 (2 zile);
II. Istoria și cultura politică a României – iulie 2015 (2 zile);
III. Prezentarea proiectelor de implicare comunitară – septembrie 2015 (1 zi).
Înscrierea presupune trimiterea CV-ului și o scrisoare de motivație în limba română din care să reiasă implicarea în proiecte de dezvoltare comunitară, dar şi felul în care vă planificaţi dezvoltarea personală și cariera profesională. Trei dintre cele mai bune aplicații vor beneficia de gratuitate.

Data limită: 30 ianuarie 2015. Taxa de participare este de 200 lei.

(Foto: Diego Rayaces, www.flickr.com)