-
Nu îi face să regrete că s-au deschis în fața ta
Prezența sarcasmului, criticii sau a glumelor impertinente vor distruge relația. Pune accent pe empatie și reciprocitate – dezvăluie la rândul tău lucruri despre tine. În timp ce bancurile despre vreme sau despre unele stereotipuri sunt binevenite pentru a destinde atmosfera, dacă nu eşti sigur că nu vei leza pe nimeni cu o remarcă fie ea şi spusă în glumă.
-
Caută binele în oricine
Cultura noastră ne poate predispune spre pesimism și neîncredere în ceilalți. Oprește vocea cinică și concentrează-te pe a găsi partea bună în fiecare. Intră într-o întâlnire sau la un eveniment de networking pornind de la premisa că totul va fi un success şi că vei cunoaşte oameni minunaţi, cheie pentru bunul mers al carierei tale.
-
Zâmbește
Oamenii, în mod natural și inconștient, oglindesc limbajul non-verbal al persoanei cu care vorbesc. Dacă îți dorești să fii plăcut, zâmbește în timpul unei conversații. Îţi vei îmbunătăţi tu starea în primul rând şi interlocutorul tău se va relaxa.
-
Folosește prenumele celeilalte persoane
Numele este o parte esențială a identității personale. Oamenii se simt validați atunci când cineva li se adresează pe nume. Când cunoști pe cineva nou, nu îți fie rusine să îi întrebi numele lor și o a doua oară în caz că l-ai uitat. Pentru orice persoană este important să simtă că nu a trecut neobservată.
-
Regula de argint
Este mai greu de urmat pentru că implică tratarea celorlalți așa cum vor ei. Înseamnă un efort de atenție suplimentar din partea ta, însă asigură că se vor deschide în conversație și vor realiza că i-ai ascultat. Nu privi acest lucru ca pe un compromis, pentru că nu este unul.
-
Nu este un concurs
Nu intrăm într-o conversație pentru a arăta ca suntem superiori. Mută atenția pusă pe tine către ceea ce poți învăța și ce lucruri ai în comun cu celălalt. Într-un context de networking contează cum construieşti o relaţie cu un interlocutor, nu cum poţi demonstra că eşti mai bun decât ceilalţi din încăpere.
-
Oprește-ți vocea interioară
Vocea din capul nostru ne împiedică să ascultăm cu adevărat. Suntem atât de focusați pe ceea ce vom spune și cum şi când e cel mai bun moment să rostim ceva încât uităm să fim conversaţionali. Ascultă.
Aplică sfaturile de mai sus la următoare întâlnire, în special dacă este cu cineva necunoscut și vei observa o îmbunătățire enormă. Prin exercițiu conștient și asumat, vom construi relații semnificative și oneste.







