Cum afectează fiscalitatea din România mediul concurențial

Costul ridicat al muncii, modul complicat de administrare a taxelor, numărul mare de taxe parafiscale sau inventivitatea fiscală (ex. taxa pe stâlp) periclitează atât competitivitatea României la nivel european, cât și mediul concurențial local – arată o analiză a Casei de Avocatură Ionescu și Sava.

„Fiscalitatea înseamnă mult mai mult decât nivelul taxelor și impozitelor pe care le aplică autoritățile centrale și locale într-un stat: la fel de importante sunt și ușurința cu care aceste taxe și impozite pot fi administrate de către mediul de afaceri (declararea și plata lor, modul de calcul, modul de contestare etc.), dar și gradul de colectare sau numărul și cuantumul taxelor parafiscale – diverse comisioane, taxe pentru emiterea unor documente sau prestarea unor servicii de către autorități”, declară Radu Ionescu, managing partner al Casei de Avocatură Ionescu și Sava.

Astfel, arată analiza Casei de Avocatură Ionescu și Sava, chiar dacă la prima vedere nivelul impozitării în România pare competitiv la nivel european – prin prisma cotei unice – practica economică demonstrează că lucrurile stau cu totul altfel. Principalele probleme care subminează această competitivitate fiscală a României sunt:

Costul ridicat al muncii – chiar și cu ultima reducere a CAS, acest cost este printre cele mai mari din Europa;

  • Modul complicat de administrare a taxelor (formulare numeroase, plăți diverse, inexistența facilităților de plată online) – ceea ce se reflectă în costurile pe care trebuie să le suporte mediul de afaceri;
  • Procedura complicată și durata foarte mare a soluționării cererilor de rambursare a sumelor datorate de stat, în principal rambursările de TVA – cu impact asupra lichidităților de care dispun companiile și implicit asupra costurilor de finanțare;
  • Numărul mare de taxe parafiscale;
  • Inventivitatea fiscală (ex. taxa pe stâlp);
  • Lipsa de predictibilitate – ceea ce pune la îndoiala posibilitatea de a întocmi și pune în practică planuri pe termen lung.

Considerațiile de mai sus vizează, la prima vedere, doar poziția României, ca “furnizor de taxare” pe ceea ce se poate numi “piața taxării” – o piață de reglementare în care operatorii multinaționali se orientează către furnizorii cei mai competitivi. Toate aceste aspecte ce țin de politica fiscală afectează însă în mod semnificativ și poziția concurențială a fiecărei companii românești, în condițiile unei piețe comune, în care furnizori de servicii și produse din state cu politici fiscale diferite se întâlnesc și concurează pe aceeași piață.

Astfel, lăsând la o parte companiile active în sectoare cu nivel scăzut de calificare (unde România are încă un avantaj competitiv dat de nivelul scăzut al salarizării), companiile românești pot avea un dezavantaj evident în raport cu competitorii lor din țări în care politica fiscală este mai avantajoasă. Important nu este doar nivelul impozitării (care nu mai este de mult unul competitiv, așa cum era în 2004), ci și costurile conexe ale fiscalității din România – rezultate din factorii descriși mai sus.

Distorsiuni concurențiale determinate de politica fiscală, în sens  larg, apar însă și între jucătorii de pe piața internă, sau chiar de pe piețe mai mici, locale. Faptul că, potrivit unor statistici publicate de Comisia Europeană, gradul de colectare a TVA se situează puțin peste 50% din sumele datorate relevă un lucru îngrijorător – și anume că jumătate din actorii economici, care joacă cinstit și respectă regulile fiscale, se confruntă cu concurență injustă a actorilor economici care nu achită taxa.

În lipsa unor măsuri care să asigure colectarea unitară și tratamentul egal al tuturor actorilor de pe piața românească, principiile pieței își vor spune cuvântul și din ce în ce mai multe companii vor migra spre piața gri, pentru a putea face față concurenței.

Același fenomen este foarte vizibil și pe piețele în care costul muncii este substanțial – cum ar fi serviciile de pază – în care licitații publice sunt câștigate cu 5-6 lei pe oră, în condițiile în care un calcul simplu arată că sub 8 lei pe oră fie nu se respectă salariul minim pe economie, fie nu se respectă numărul maxim de ore de muncă permis de codul muncii, fie (evident) nu se plătesc taxe.

De asemenea, sunt piețe specifice în care politica fiscală creează distorsiuni concurențiale clare – spre exemplu, pe piața închirierilor de imobile cu destinația de locuință, există un dezavantaj evident al proprietarilor persoane juridice față de proprietarii persoane fizice, din punct de vedere al impozitului pe clădiri – deși toți oferă același serviciu și satisfac aceeași cerere. Soluția cerută de mediul de afaceri de foarte multă vreme este impozitarea clădirilor în funcție de destinația lor, și nu de calitatea proprietarului.

„Acestea sunt doar câteva exemple privind impactul pe care mediul fiscal îl are asupra poziției concurențiale a intreprinderilor românești. Dacă putem înțelege că nu este treaba statului să creeze locuri de muncă, este cu siguranță treaba statului să creeze un mediu concurențial corect și stabil și mai ales să-și creeze sieși, ca stat, o poziție avantajoasă pe ceea ce numeam mai sus piața taxării”, declară Radu Ionescu, managing partner al Casei de Avocatură Ionescu și Sava.