Noi reguli pentru firme privind înregistrarea la ONRC și procedura de insolvență

Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege care va modifica și completa atât reglementările privind înregistrarea în registrul comerțului, cât și legislația privind societățile. 

Societățile vor trebui să respecte noi reglementări, după ce deputații au aprobat, prin vot final, un proiect de lege în acest sens. Documentul aduce noutăți referitoare la înregistrarea la registrul comerțului, precum și la procedura de dizolvare.

Citește și Legea insolvenței persoanelor fizice. Avantaje și dificultăți

Astfel, în afară de codurile deja existențe pe care le au contribuabilii înregistrați în registrul comerțului, respectiv numărul de ordine din registrul comerțului și codul unic de înregistrare fiscală, aceștia ar putea avea și identificatorul unic la nivel european.

De asemenea, dacă o firmă nu își depune situațiile financiare anuale, și după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în termenul prevăzut de lege, dacă perioadă de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare, atunci tribunalul ar putea pronunța dizolvarea acesteia, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Registrului Comerțului.

Un nou cod unic de identificare va fi atribuit firmelor

Registrul central al comerțului (ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului – ONRC) și registrele comerțului ținute de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale urmează să fie incluse într-un sistem european în care vor fi cuprinse registrele comerțului din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv sistemul de interconectare a registrelor comerțului.

Pentru că persoanele fizice și juridice înregistrate în registrele comerțului din România să poate fi identificate în sistemul european, ele ar putea primi un nou cod de identificare, mai exact, identificatorul unic la nivel european (EUID).

Citește și Ce tipuri de afaceri vor beneficia de Legea Business Angels

„Pentru identificare, inclusiv în comunicarea dintre registrele comerțului din statele membre prin sistemul de interconectare, persoanele fizice și juridice înregistrate în registrul comerțului vor avea și un identificator unic la nivel european EUID, care include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului național, numărul persoanei din registrul respectiv și, dacă este necesar, alte elemente pentru a evită erorile de identificare”, se menționează în proiectul de lege, conform avocatnet.ro.

De asemenea, la înmatriculare/înregistrare, solicitanților urmează să li se elibereze certificatul de înregistrare, conținând numărul de ordine din registrul comerțului și codul unic de înregistrare fiscală atribuit de Ministerul Finanțelor, precum și, după caz, identificatorul unic la nivel european EUID și alte date, stabilite prin ordin al ministrului justiției, se menționează în proiectul de lege.

Societățile care nu depun situațiile financiare anuale vor fi dizolvate

Dispozițiile recent aprobate de deputați stabilesc că dizolvarea unei societăți ar putea fi pronunțată și în cazul în care acționarii/asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reședința cunoscută.

În prezent, legislația în vigoare prevede că firmă poate fi dizolvată doar în situația în care asociații au dispărut, nu și acționarii.

Totodată, în proiectul de act normativ se menționează detaliat că societatea ar putea fi dizolvată și atunci când nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, inclusiv că urmare a expirării duratei actului care atesta dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori a transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social.

În plus, dacă activitatea societății a încetat sau nu a fost reluată după perioadă de inactivitate temporară, anunțata organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși trei ani de la data înscrierii în registrul comerțului, atunci ar putea fi pronunțată dizolvarea firmei.

Citește și Reglementarea prin lege a rețelelor de socializare: efectul asupra business-urilor

Mai mult decât atât, dispozițiile adoptate de deputați întroduc o nouă prevedere, potrivit căreia lista societăților pentru care Oficiul Național al Registrului Comerțului urmează să formuleze acțiuni de dizolvare ar putea fi afișată pe pagină să de internet și pe portalul de servicii online cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte.

În același timp, hotărârea tribunalului privind pronunțarea dizolvării ar putea fi comunicată societății, lucru care nu se întâmplă în prezent.

(Foto: www.freestockphotos.biz)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •