Petrecem atât de mult timp gândindu-ne la punctele noastre slabe, canalizați pe schimbarea a ceea ce nu ne place pentru a ajunge să ne încadrăm în tiparul de succes, încât uităm cine suntem și care sunt punctele noastre forte, cele care ne-au adus până aici, locul în care suntem astăzi.
Dacă am reuși să ne acceptăm limitele, defectele și să ne trăim eșecurile, orice ar veni în plus ar fi un bonus. Iată câteva idei care să ne ajute în drumul spre a deveni mai buni, fără să ne pierdem pe parcurs.
1. Studiază sistemul, nu disciplina de care ai nevoie pentru a-l urma
Privește atitudinea pozitivă și disciplina ca nefiind singurele soluții pentru problemele tale și analizează-ți propriile sisteme și procese. Să luăm exemplul economiilor. Cei mai mulți oameni sunt de acord că a economisi este o idee bună, dar majoritatea nu reușesc să facă asta. De ce? Mulți spun că este din cauza lipsei de disciplină. Poate că dacă am accepta că a face economii este un proces complicat și că soluția nu este ca economisirea să ne devină obicei, ci să fie automatizată și să nu mai depindă de un efort conștient, am avea bani puși deoparte.
2. Acceptă că principalul lucru în neregulă cu tine este că ai impresia că este ceva în neregulă cu tine
Nici unul dintre noi nu este disciplinat în toate aspectele vieții, ci doar în cele care ţin de propriul sistem de valori. Cu cât ceva anume contează mai mult pentru noi cu atât sunt mai multe şanse să îl ducem la bun sfârșit. Dedicarea noastră față de un obiectiv, timpul consumat pentru a-l atinge și resursele sacrificate sunt ceea ce alții consideră disciplină la noi. Pentru noi, este, de fapt, pasiune și plăcere.
3. Folosește-te de ceea ce ai ca ființă umană, nu de ceea ce ai putea fi
În loc să îți imaginezi ce fel de persoană vrei să fii, încearcă să faci o listă cu calitățile pe care le ai acum, în paralel cu una cu defecte. Reia lista defectelor și vezi care dintre ele sunt cu adevărat negative. Faptul că petreci mult timp socializând nu este neapărat un defect, ci un atu pentru businessul tău. Nu orice timp nemuncit este unul pierdut. Faptul că ești tăcut nu este un semn că ești introvertit, ci ar putea fi, de fapt, un semn că ești un foarte bun ascultător. Nu mai considera că este ceva în neregulă cu tine și că trebuie să te ”repari”.
4. Țintește inteligent, în etape realizabile
Nu spune nimeni că nu ar trebui să avem idealuri mărețe, doar că idealurile mărețe sunt și ele compuse din idealuri intermediare, mai simplu de atins și care ne vor ajuta în menținerea moralului, până când ajungem unde ne-am propus. Dacă lăsăm visurile să ne minimizeze, nu vom aduna niciodată curajul necesar pentru a merge mai departe.







