Să faci greşeli nu e greşit!

Să faci greşeli nu e greşit!

Decebal Leonard Marin, Senior Consultant, Corporate Dynamics

În cultura noastră, este implicit faptul că rezultatele muncii ne reprezintă: dacă ratezi o căsnicie sau un test, eşti un ratat; dacă faci o greşeală la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, şi tu eşti greşit. Nu toţi simţim asta, dar, din păcate, pentru foarte mulţi aşa stau lucrurile: greşelile şi insuccesele sunt lucruri de care trebuie să ne fi e ruşine. Ei bine, vă dau o veste: să faci greşeli nu este greşit.

Admiterea greşelii este dificilă din multe motive. Trebuie să fii pregătit pentru asta. Dacă nu eşti pregătit pentru greşeli, primul impuls este să renunţi, pentru a nu fi expus şi a ajunge într-o situaţie jenantă. Nu le doreşti, nu ştii să trăieşti cu ele şi nici să le depăşeşti. Vrei să fii eligibil, să fii fără pată.

Educaţi să ascundem sub preş

Această atitudine este produsul sistemului educaţional în care am fost crescuţi. Am fost judecaţi după notă. Nu am fost încurajaţi să explorăm, să greşim şi nici nu ne-a fost recunoscut formal progresul făcut după fiecare insucces. Dimpotrivă: greşeala ne-a calificat pentru sancţiune. Este o vorbă populară care exprimă foarte bine această mentalitate: „Cine nu munceşte nu greşeşte. Cine nu greşeşte trebuie promovat”. Perfecţionismul şi spiritul de conservare nu fac casă bună. Am fost victima acestui fel de a gândi şi am înţeles asta pe propria piele. Văd, în rândul managerilor pe care îi întâlnesc, cum această atitudine creează drame, scade performanţa şi distruge branduri şi organizaţii. În loc să recunoască, oamenii adună gunoiul sub preş, fug de ei înşişi, nu au curajul să se întrebe, le este frică de răspunsul care le arată că nu sunt perfecţi.

În goana după o viaţă fără greşeală, copiii se depărtează de părinţi şi ajung să sară în râu cu ghiozdanul plin de pietre în spate; e trist. Cineva spunea: „Suntem făcuţi să greşim, nu să mimăm perfecţiunea”.

Insuccesul accelerator al progresului

Privind retrospectiv, pot spune că progresul meu a fost accelerat de greşeli şi insuccese. Mi-au activat ambiţia şi mi-au accelerat efortul. Cum zicea şi Noica: „În fizică nu contează mişcarea, nici viteza, ci (ca la Galilei) acceleraţia. La fel şi dincoace: contează dacă poţi accelera destinul cuiva”. Greşelile îţi pot accelera destinul în bine. Cred că la nivel personal poţi să înveţi din greşeli doar dacă îţi pasă. Evident, primul pas este să le recunoşti şi să ai curajul să schimbi ce nu a mers. Dacă dintr-un motiv sau altul nu recunoşti că faci greşeli, refuzi practic să recunoşti realitatea. Realitatea ta nu mai este şi realitatea celorlalţi. Prin urmare, îţi asumi deliberat distanţa şi, într-un final, izolarea.

Asumarea responsabilităţii pentru greşeala făcută face de multe ori diferenţa şi condiţionează comportamentul de după greşeală. Asumarea este primul pas spre schimbare, dar poate fi şi primul pas către un sentiment de autocondamnare, cu tendinţa de permanentizare. Pentru a putea învăţa din greşeli, asumarea trebuie completată cu analiza şi cu înţelegerea greşelii, cu preocuparea pentru mai bine. Sunt domenii în care impactul greşelilor costă vieţi: medicină, construcţia de avioane, politică, producţia de medicamente sau alimente etc. Prin ce diferă abordarea acestor greşeli de cele fără impact asupra vieţii oamenilor? Prin grija cu care sunt tratate şi felul în care se încearcă minimizarea lor.

Aceste domenii au proceduri de analiză complexe: medicul observă şi intervievează pacientul,solicită analize şi apelează la diverse instrumente medicale. În producţie, se folosesc cercuri de calitate cu rol de depistare şi corecţie a cauzelor care conduc la greşeli.

Schimbarea implică acceptare

Chiar dacă înţelegi ce greşeşti, de multe ori, este greu să ieşi din zona ta de confort şi să te schimbi. Depinde foarte mult de autocunoaştere şi de încrederea în tine. Adesea, nu reuşim singuri să ne protejăm, avem nevoie de ajutor extern. Un prieten, un coleg de birou în care avem încredere, cineva din familie sau un coach pot fi soluţia. Să recunoşti că ai nevoie de ajutorul cuiva nu este nici asta la îndemână. Cred că motivul este din nou de natură culturală: noi, românii, avem o părere mai bună despre noi decât o au cei din jurul nostru despre noi. Schimbarea implică acceptarea şi, de cele mai multe ori, recunoaşterea publică a faptului că ceva e în neregulă cu tine. Suntem prea mândri să facem asta, ne este teamă de gura lumii.

Timpul un fals prieten

În analiza greşelilor, timpul poate fi un fals prieten. Sunt decizii care pe termen scurt se dovedesc a fi bune, dar care la scară istorică ajung să fie judecate drept greşeli. Suntem destul de slabi în a prezice viitoarele noastre stări mentale. De cele mai multe ori, între „acum” şi „mai târziu” alegem „acum”. Asta se întâmplă deoarece avem mai multă încredere în noi cei de astăzi decât în noi cei de mâine şi considerăm „mâine” ca fiind locul în care orice poate fi greşit. Dacă ţi se oferă un milion de lei astăzi sau două milioane peste un an, ce vei alege? Cu siguranţă că majoritatea alege un milion astăzi, deoarece nu ştim ce se poate întâmpla peste un an.

Când eşti pus în faţa a două posibilităţi de a fi recompensat, eşti mult mai înclinat să o alegi pe cea de care te poţi bucura acum, chiar dacă cea de mai târziu are valoare mai mare. Practic, încerci întotdeauna să alegi pariul sigur. Cu alte cuvinte, instinctul de maimuţă ne face să ne îndopăm acum cu prăjitură şi să intrăm în datorii pe viaţă. Sunt acestea decizii greşite? Le judecăm astăzi la fel ca ieri? Ce faci însă dacă în loc să ţi se ofere un milion peste şase ani ţi se oferă două milioane peste şapte ani? Nu s-a schimbat nimic, suma este aceeaşi, există doar o mică întârziere. Acum parcă ţi se pare natural să mai aştepţi pentru cele două milioane. Logica îţi spune să alegi suma cea mai mare.

Putem face o clasificare a greşelilor? Eu am descoperit cinci categorii:

1. Greşeli involuntare, ce apar din cauza neatenţiei – vărs cafeaua pe tastatură, mă împiedic etc.

2. Greşeli simple şi repetitive, generate de lipsa de consecinţe semnificative pentru tine – întârzierea la şedinţe.

3. Greşeli ce decurg din asumarea unui comportament greşit – traversez mereu prin locuri nepermise cu gândul că nu o să mi se întâmple nimic.

4. Greşeli complexe – cauzate de o mulţime de factori, unii vizibili şi direcţi, alţii mai puţin vizibili: relaţii destrămate, investiţii fără informaţii complete, asocieri nefericite.

5. Greşeli inevitabile – rezultatul unor factori uneori necunoscuţi sau care nu se află în controlul ori în puterea noastră de influenţă.

Putem să ne ferim de greşeli? Cu siguranţă că nu, dar putem alege cum să răspundem când se întâmplă. Stephen Covey a enunţat Principiul 90/10: „10% din viaţă este făcută din ceea ce ţi se întâmplă, iar 90% – din felul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă”.

Dacă vrem să învăţăm din greşeli, trebuie să înţelegem ce a contribuit la apariţia lor şi, mai ales, să înţelegem ce trebuie să schimbăm pentru a nu face de două ori aceeaşi greşeală. Înverşunarea poate fi o barieră importantă. Oamenii învaţă şi îşi schimbă comportamentele mult mai uşor de plăcere decât sub tensiune. Învaţă să îţi înţelegi atât de bine propriile greşeli, încât să poţi discuta despre ele cu zâmbetul pe buze.

  • 187
  •  
  •  
  •  
  •