Organizatorii Fuckup Nights din 6 orașe din România se unesc virtual și organizează o ediție specială

Organizatorii Fuckup Nights din 6 orase din Romania se unesc virtual si organizeaza o editie speciala

E cert, această perioadă este fără precedent pentru fiecare dintre noi. Dar cum orice criză dă tonul lucrurilor făcute „pentru prima oară” și noi avem parte de premiere zilnic, de activități pe care învățăm să le facem altfel.

De la acel video call de 10 minute care constați că te-ar fi scutit de o ședință de o oră în viața de zi cu zi, până la vestimentația neobișnuită, formată din sacou peste pijama, atunci când totuși vrei să pari profi în fața unui client important. Fără doar și poate, contextul ne împinge spre o adaptare rapidă.

De aceea, Fuckup Nights România dă drumul camerei și microfonului și își invită comunitatea la premiera ediției de carantină. Fuckup Nights România reunește echipele de organizare din Brașov, București, Cluj Napoca, Iași, Oradea și Timișoara.

Citește și: Lista companiilor și persoanelor publice din România care au donat pentru lupta împotriva COVID-19

Dacă oricine poate să o dea în bară, iată că a venit și rândul Universului, iar din cauza acestui „fuckup” global totul va căpăta o nouă ordine. Dar, dacă este ceva ce am învățat deja la Fuckup Nights, aceasta este că atunci când eșecul te doboară de șapte ori, tu trebuie să te ridici de opt ori, de fiecare dată mai puternic.

Ghidați de această mantră, organizatorii Fuckup Nights din cele șase orașe ale României unde au loc în prezent evenimentele au decis să pună laolaltă nereușitele profesionale ale invitaților lor de până acum – antreprenori și corporatiști din toate colțurile țării. Primul rezultat se va vedea online, live pe 16 aprilie, începând cu ora 19, aici, de pe canapeaua fiecărui participant.

Evenimentul este gratuit și va fi susținut în limba română. În semn de apreciere pentru această ediție, participanții pot contribui cu o donație aici, în sprijinul spitalelor și a personalului medical, pentru lupta împotriva COVID-19,  menționând în comentarii: Fuckup Nights Romania. Fondurile colectate vor fi redirecționate către  Zi de bine, un ONG care ajută spitalele și personalul medical cu echipamente medicale și de protecție, dezinfectante și teste de diagnosticare în lupta cu COVID-19.

Cei cu care vom face cunoștință direct de pe micile ecrane ale laptopurilor și tabletelor sunt patru persoane care au răspuns eșecului cu un zâmbet și care, în această întorsătură a lumii, au încă multe de povestit și de împărtășit din episoadele profesionale mai puțin reușite, în urma cărora au găsit rețeta succesului.

Citește și: O aplicație românească de închirieri de apartamente oferă locuinţe gratuit pentru medicii din mai multe orașe

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •