Războiul celor două turnuri asupra ordonanței moratoriului în România

Razboiul celor doua turnuri asupra ordonantei moratoriului in Romania

Între OUG 37/2020, deja în vigoare din 30 martie (însă cu aplicare dificilă, în lipsa normelor de aplicare, care își așteaptă încă publicarea) și proiectul de lege din Parlament există o suprapunere de reglementare, dar și câteva diferențe semnificative, dintre care ies în evidență cele privind tipurile de contracte pentru care se poate solicita amânarea la plată (proiectul adăugând și contractele de leasing) și criteriile de eligibilitate aplicabile debitorilor, spre exemplu cele privind situația de conformare a debitorilor la obligațiile de plată din contracte (în timp ce, în temeiul OUG 37/2020, pot solicita amânarea doar acei debitori care nu au restanțe la plată sau care le-au remediat până la data efectuării cererii, conform proiectului de lege vor putea solicita  amânarea plăților debitorii  care  înregistrează întârzieri la plată de până la 90 de zile).

Citește și: Efectele coronavirusului. Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru astfel de situații

Reducând aria de aplicare la IMM-uri, proiectul de lege schimbă semnificativ și criteriile de eligibilitate pentru persoanele juridice, care trebuie să facă numai o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte faptul că veniturile sau încasările s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare (fără a necesita demonstrarea impactului situației generate de pandemia COVID-19).

Conform OUG 37/2020 în vigoare, sunt eligibile orice persoane juridice ce dețineau certificatul de situație de urgenţă și au fost afectate direct (prin interdicţia de a-şi desfăşura activitatea, total sau parţial) sau indirect (prin reducerea încasărilor sau veniturilor) de măsurile luate de autorităţi în acest context.

O altă modificare semnificativă pe care își propune să o aducă proiectul de lege aflat în dezbatere în Parlament este extinderea posibilității debitorilor de a solicita amânarea la plată  a creanțelor deținute împotriva lor de către entitățile care desfășoară activitatea de recuperare de creanțe. Suplimentar, proiectul de lege propune suspendarea până la 31 decembrie 2020, la cerere, a oricăror proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel.

Față de OUG 37/2020 în vigoare, proiectul de lege din Parlament nu prevede garantarea de către statul român a dobânzii amânate din creditele ipotecare acordate persoanelor fizice (conform ordonanței, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, le garantează în totalitate creditorilor plata dobânzii ipotecare amânate).

Citește și: Sfaturi și măsuri de prevenție pentru antreprenori în situații de criză

  •  
  •  
  •  
  •  
  •