Minciuni pe care antreprenorii și le spun lor înșişi

Uneori, antreprenorii se mint pe sine spunându-și fie că noile produse sau servicii vor fi pe placul clienților, fie că business-ul pe care îl conduc evoluează cum nu se poate mai bine.

”Antreprenorii se mint singuri zilnic, iar aceste minciuni le afectează compania”, susțin cei de la Entrepreneur.com. Dacă le recunosc și acceptă adevărul, antreprenorii pot corecta eventualele probleme ale companiei.

Potrivit sursei citate, oamenii de afaceri își spun următoarele șase minciuni:

1. ”O să le placă sigur clienților”

Unii dintre antreprenori se mint, spunându-și optimist că știu cu exactitate ce vor clienții lor, dar și ce produse sau servicii vor folosi cu plăcere. Adevărul este că un antreprenor poate doar să facă presupuneri pe baza feedback-ului de la clienți sau pe baza vânzărilor, dar fiecare presupunere trebuie testată pentru a fi validată.

2. ”Nu am timp să citesc”

Există antreprenori care, deși sunt atenți la dezvoltarea companiei, acord puțin timp dezvoltării personale. După cum scriam AICI, liderii de succes au un obicei sănătos – acela de a citi. Unul dintre motivele pentru care afaceriștii remarcabili investesc timp în lectură este acela că pot cunoaște mai multe despre domeniul lor de activitate, despre cum să-și găsească inspirația. O jumătate de oră pe zi poate face diferența.

3. ”Voi munci mai mult și mai intens”

Nu există niciun dubiu că pentru un business de succes este nevoie de multă muncă. Minciuna care intervine, însă, în acest context, este aceea că munca zdravănă este singura și cea mai bună soluție pentru orice situație.

În schimb, antreprenorii de succes înțeleg că orele suplimentare nu vor îmbunătăți brusc afacerea. În loc să muncească mai mult când apar situații dificile, antreprenorii de succes muncesc inteligent. Sau, cum spunea Einstein, ”dacă aș avea la dispoziție o oră să salvez lumea, aș dedica 55 de minute definirii problemei și doar 5 minute găsirii soluției”.

4. ”Pot să combin toate ideile pe care le am”

Gary Keller spune în cartea ”The One Thing” că ”rezultatele extraordinare sunt determinate de precizia pe care o avem atunci când aplicăm ideile”. În acest sens, fiecare idee pe care o aveți cu privire la un produs sau serviciu trebuie analizată potrivit ți în context, înainte de a avansa către următoarea idee. Uneori, mai puțin înseamnă mai bine.

5. ”Familia mea va fi acolo. În fapt, tot ce fac este pentru ei”

Antreprenorii tind să acorde mai mult timp afacerilor și mai puțin timp familiei. ”Își spun că totul e OK, că munca lor este pentru familie. Dar această minciună duce la divorț, copii supărați și nopți depresive în fața televizorului”, scriu cei de la Entrepreneur.com.

6. ”Dacă vrei ca lucrurile să fie bine făcute, atunci trebuie să le faci cu mâna ta!”

Cei mai mulți antreprenori se pot ocupa de majoritatea task-urilor din business-ul pe care îl conduc: pot semna contracte noi, pot să-și vândă produsele, pot să creeze campanii de marketing, pot să se ocupe de imaginea companiei în social media. Cu toate acestea, chiar dacă un antreprenor poate să facă toate aceste activități, nu înseamnă neapărat că și trebuie să le facă. Minciuna pe care se bazează acest ”stil de lucru” e aceea că dacă vrei lucruri bine făcute, trebuie să le faci singur, pentru că ție îți pasă cel mai mult de business-ul tău. Liderii de succes aleg varianta următoare: rezolvă sarcinile pe care numai ei le-ar putea soluționa, iar pentru toate celelalte situații deleagă.

(Foto:  Mikel Iturbe Urretxa/www.flickr.com)