În medie, 22% dintre businessuri au angajați full-time, la toate nivelurile companiei, care lucrează de la distanță. Potrivit unui infografic realizat de Human Capital Institute, companiile nu intenţionează să renunțe la angajații care nu lucrează din birou, ci fie de acasă, fie din alte părți ale lumii, relocați sau angajați de la bun început în aceste condiții. Mai mult, 42% dintre companii planuiesc să ofere această modalitate de lucru mai multor colaboratori ai companiei, 21% dintre companii vor să ofere aceste opțiuni și angajaților proaspăt cooptați în firmă și 26% managerilor de echipe și de divizii.
Conform datelor prezentate de HCI, peste 90% dintre companii mențin legătura cu acești angajați prin video-conferințe și acordă o atenție sporită modului în care formulează taskurile și așteptările, aproape 50% organizează ocazional evenimente la care participă și angajați de la distanță, 38% le oferă training, 34% le oferă coaching în carieră, doar 20% le oferă programe de mentorat și sub 20% le închiriază spații de lucru.
Cum menținem atunci angajații de la distanță motivați și ne asigurăm că nu afectează bunul mers al lucrurilor? Iată câteva sfaturi:
- Alegeți cu grijă pe care dintre angajați îi lăsați să lucreze de acasă sau îi relocați. În general, cei care deja au un plan de carieră stabilit și sunt foarte specializați se descurcă mai bine independent.
- Discutați împreună așteptările și programul de lucru pentru că nu îl veți putea superviza ca să urmăriți dacă se descurcă sau nu, dacă este mulțumit sau nu etc. Formulați foarte bine care vă sunt cerințele.
- Oferiți-le training. Stabiliți un calendar de video-conferințe dedicate managementului carierei și a dezvoltării abilităților fiecărui angajat.
- Dacă aveți angajați care lucrează de acasă, dar în același oraș, stabiliți întâlniri regulate și evenimente la care să îi încludeți pentru a nu îi îndepărta complet de restul echipei și pentru a putea remedia deficiențele de comunicare care ar putea apărea.
- Fiți în pas cu tehnologia și mențineți legătura cu angajații prin canale simplu de manevrat și prietenoase pentru a nu vă lovi de probleme inutile.







