Articol de: John Sâmihăian, Senior Consultant, Trainer & Coach
Am auzit nu de mult, la un post de televiziune (era o emisiune economică), un lucru care mi-a atras atenția și m-a intrigat, în același timp. Un analist invitat făcea o comparație între „căpșunarul” român și „instalatorul polonez”, în privința valorii financiare trimise în țările de origine ale celor doi. Ideea era că, în timp ce „căpșunarul” muncea pentru circa 50 euro pe zi, „instalatorul” încasa cel puțin 250 euro pentru o singură intervenție.
Altfel spus, valoarea de piață a muncii „căpșunarului” este net inferioară celei a „instalatorului polonez”. N-am date să verific aceste informații și nici nu cred că este important, dar comparația, în contextul migrației economice dinspre estul spre vestul UE, este interesantă. Cu atât mai mult cu cât la noi acasă, în România, există o percepție larg răspândită potrivit căreia meseriașii de azi nu mai sunt ceea ce au fost odată. Că superficialitatea, calificarea precară, dezinteresul, „ciupeala” sau lucrul de mântuială fac parte din portretul curent al „meseriașului” autohton, indiferent că este vorba despre construcții, finisaje interioare, gresie-faianță, instalații de un fel sau altul, reparații auto, serviciu în restaurant etc.
Aici, intervine personajul Titi! Și când spun personaj, o spun în cunoștință de cauză. L-am tocmit recent să-mi zugrăvească o parte din apartament, iar el mi-a contrazis toate hibele „meseriașului” român amintite anterior. Titi este chiar un meseriaș adevărat. La început, a acoperit toate obiectele din spațiul de lucru cu folii de plastic. L-am urmărit cu discreție, să mă asigur, ca un client neîncrezător, că lucrurile merg bine. Am remarcat grija, chiar o oarecare pedanterie, în acoperirea obiectelor ce urmau a fi protejate. Părea încurajator… Dornic să știu ce urmează și cam cât va dura, l-am întrebat. Zice: „Domnu’, aici sunt niște etape foarte clare, pe care, dacă nu le faci, strici treaba. Întâi, spălăm pereții, să se înmoaie bine, apoi curățăm vechea zugrăveală până la beton, curățăm molozul ca să avem loc de mișcare, facem reparațiile cu ipsos de calitate, că nu toți zugravii știu să lucreze cu ipsos, că e greu. Gletuim frumos, așteptăm să se usuce bine, apoi dăm un șlaf bun. O să fie un pic de praf, dar curățăm, iar la final, două straturi de lavabilă, să arate curat-curat, fără broboane. La urmă, curățăm, spălăm, și gata”.
Bine, ar putea spune cineva, acestea sunt lucruri pe care orice zugrav le știe. Și așa ar trebui să și fie. Doar că eu l-am văzut pe Titi chiar făcându-le cu efort și determinare. La un moment dat, văzând cum se străduieşte să dea jos vechea tencuială, îl întreb de ce se chinuie așa de tare. Îmi zice: „Domnu’, dacă nu curăț bine peretele, mă pot trezi că, la final, o să crape și să o iau de la capăt, și nu vreau asta. Eu vreau să vă las un perete curat, să nu mă înjurați după aia”.
Cât despre durată, lucrurile au fost un pic mai relative.
Titi are un job de electromecanic la o companie care tocmai instalează niște lifturi sofisticate într-o importantă clădire din București, așa că zugrăveala la mine a fost un extra-job de circa 4 ore/zi. Oricum, estimarea a fost corectă și am încheiat treaba într-o săptămână.
Și aici este ceva important de spus. Titi este un meseriaș policalificat, cum se spunea pe vremuri. Știe strungărie, electromecanică, sudură, mecanică auto, zidărie, zugrăveală, finisaje. Titi a fost și „căpșunar”, şi instalator, şi zidar, şi zugrav, şi faianțar, perioade diferite ca durată, în Italia, Franța și Germania. Cel mai mult i-a plăcut în Franța. Experiențe importante, chiar dacă, uneori, antreprenorii nu au fost prea serioși. S-a ales cu un Opel mare și cu niște bani puși deoparte, pentru vremuri grele. A devenit și foarte pretențios în alegerea slujbelor în țară și a sumelor pentru care lucrează.
După ce și-a terminat treaba și eu m-am declarat un client mulțumit, am avut dorința să stau un pic de vorbă cu el, la un pahar de bere. Am reținut câteva lucruri care mi-au plăcut, nu despre politică sau starea vremii, ci despre ceea ce înseamnă pentru el să fie un meseriaș. Evident că n-am aflat lucruri uimitoare, ci lucruri de bun-simț, care-l fac pe meseriaș să fie meseriaș atunci când le practică: să-ți placă ceea ce faci și să pui suflet, să-ți respecți clientul și să-l pui pe primul plan, să te gândești că banii tăi sunt o consecință a lucrului bine făcut, și nu un drept sau rezultatul unei înșelăciuni, să dovedești că te pricepi prin calitate și preocupare pentru lucrul bine făcut, să nu-ți „faci din vorbe” clientul, ci să cooperezi, să te gândești că munca ta este continuarea muncii altora și că, la rândul tău, transmiți munca ta altora, clienți, colegi, să fii riguros, „să fii adevărat”!… Nimic spectaculos, am putea spune, dar câți dintre noi o facem constant și consecvent?!
Pentru mine, Titi a fost o revelație: un meseriaș tăcut, care își face treaba, chiar dacă nu îl bagi în seamă. Dacă intri, însă, în vorbă, este afabil și foarte disponibil să îți spună tot ce știe el despre politică, istorie, starea vremii sau pescuit. Am aflat, la final, că este și un pasionat pescar, care stă pe baltă, că prinde pește sau nu, ca să se relaxeze, să-și reîncarce bateriile. Poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să găsim modalități de a ne reîncărca bateriile…
