Obiceiurile celor mai buni candidați la interviuri

Studiu: 39% dintre români au în plan să-și schimbe locul de muncă

Un recrutor experimentat a descoperit câteva obiceiuri pe care le practică majoritatea candidaților de succes. Cu siguranță, oricine a fost în rolul de intervievator, a întâlnit momente de tăcere la interviu. Se întâmplă ca, uneori, să nu poți avea o prestație bună la întâlnirea cu angajatorul. Dar aceste lucruri se pot remedia. Cum poți deveni acea persoană care va fi aleasă dintre doi potențiali angajați calificați? Este simplu: construiește o conexiune reală cu intervievatorul. Este mai ușor decât s-ar crede.

Trebuie să afli care sunt așteptările interlocutorilor. Așadar, să te pui în locul celor care te-au chemat la interviu și să te întrebi: ca antreprenor/manager/om de reurse umane, ce aș putea să urmăresc la un candidat potrivit?

1 Candidatul demonstrează clar că se potrivește organizației

Când se consideră interviul ca test, această atitudine poate duce des la eșec. Nu există răspunsuri perfecte în acest context. Însă orice pare repetat sau standard, va crea o impresie proastă. Trucul este să te autodepășești și să faci referire la tine în răspuns. 

O situație negativă (exemplu): dacă la întrebarea de ce ar vrea să lucreze pentru companie se menționează doar impresia lăsată de cifrele atinse de către aceasta sau poziția în piață.

Un răspuns de luat în considerare (exemplu): o poveste despre implicarea și interesul pentru munca în serviciul public rezultate din experiența de voluntariat în tabere de educație de pildă. Poate nu este o poveste direct conectată cu job-ul pentru care aplică acel candidat, însă arată preocuparea pentru valorile personale și implicarea în societate.

Așadar, introdu în răspunsuri câteva povesti care vor arăta de ce ai ales acea companie. De multe ori o poveste indică mult mai multe aspecte decât am crede. În plus, este o cale mai creativă de a vorbi despre tine.

2 Candidatul arată că te ascultă activ

A pune întrebări la sfârșitul interviului este o cale bună de a crea o conexiune. Pasul crucial este să fie ascultat raspunsul. Poate este evident, dar cel mai mulți candidați nici nu așteaptă explicația și sar la următoarea întrebare fără nicio legătură cu cea precedentă. Cei care impresionează lasă deoparte lista de întrebări repetate deoparte și continuă să își hranească curiozitatea.

3 Scriu mesaje autentice de mulțumire

O altă cale de a observa dacă un candidat a ascultat ce s-a spus în interviu este dacă folosește vreo referință în mesajul de după întâlnire. E bine să îți pui singur câteva întrebări dacă ești candidat: ai învățat ceva nou în discuție? A fost vreo poveste personală de care intervievatorul a părut în mod special interesat? A existat vreun subiect pe care abia l-ați atins și ai vrea să îl dezvolți? Poți descoperi lucruri mult mai semnificative de scris decât oficialele “Mulțumesc pentru timpul acordat” și “Aștept cu interes următorii pași”.

Nu este suficient să existe un profil de abilități sau pasiune pentru un domeniu. Candidații care ies în evidență își alocă timp să creeze o conexiune cu recrutorul și să îl recunoască drept o persoană cu păreri și interese.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •