Secom a inaugurat un nou magazin la Sibiu și ajunge la o rețea de 10 magazine

secom

Secom continuă extinderea rețelei de retail și lansează un nou magazin propriu în Sibiu, unul dintre cele mai importante centre social-economice din Transilvania. Noul magazin este cel de-al 10-lea din portofoliul companiei și cel de-al doilea magazin inaugurat în 2016.

Magazinul Secom Sibiu este amplasat în zona pietonală, pe str. Tribunei nr. 2, în imediata apropiere de Piața Mare. Acesta are o suprafață de 30 mp și a necesitat o investiție de aproximativ 35.000 de euro.

Noul magazin Secom oferă acces la toate produsele naturale pentru sănătate și frumusețe din portofoliul companiei, consultanță de specialitate și consiliere în alegerea personalizată a produselor naturale pentru sănătate.

Portofoliul Secom cuprinde peste 250 de suplimente alimentare naturale, precum și o linie specială de produse naturale pentru frumusețe.

Magazinul este deschis publicului din 17 octombrie 2016 și funcţionează de luni până vineri – de la 8:00 la 20:00, iar sâmbăta de la 9:00 la 14:00.

Lansată în 2013, rețeaua de retail Secom cuprinde 10 magazine, patru în București și câte o unitate în Bacău, Brașov, Iași, Ploiești, Sibiu și Timișoara. Anul acesta Secom s-a extins în zona de vest a țării, lansând în primăvară un magazin în Timișoara, precum și magazinul online de pe secom.ro.

Citeşte şi Lucia Costea, Secom: În 2004, eram doi oameni în companie. Până la finalul anului, ne propunem să ajungem la 150 de angajați

  •  
  •  
  •  
  •  
  •