AFI Palace Ploiești are un nou Mall Manager

Oana Vîjială a fost numită mall manager în cadrul AFI Palace Ploiești, începând cu luna ianuarie a acestui an. Oana Vîjială a revenit în familia AFI pentru a continua această strategie, fiind deja familiarizată cu managementul grupului și, în mod particular, cu AFI Palace Ploiești, după ce, cu puțin timp în urmă, a ocupat poziția de Leasing Manager, în cadrul departamentului de leasing al AFI Palace Malls Division.

Oana are peste şapte ani de experiență în Real Estate, în principal pe segmentul de retail, iar din noua sa funcţie, se va ocupa de activitățile administrative ale AFI Palace Ploiești și va coordona o serie de proiecte și campanii.

Deschis în octombrie 2013, după o investiție de peste 50 de milioane de euro, centrul comercial AFI Palace Ploiești are ca strategie să devină prima alegere a ploieștenilor în materie de branduri, modă și petrecere a timpului liber, o direcție pe care reprezentanții AFI au adoptat-o încă din stadiul de proiect al mall-ului.