BCR şi-a luat Economist Şef de la ING

BCR şi-a luat Economist Şef de la ING

Horia Braun (39) a fost numit Economist Şef şi Director de Cercetare în cadrul Băncii Comerciale Române (BCR) începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Până la această numire Horia Braun a activat în cadrul ING Group din octombrie 2007, deţinând de-a lungul timpului poziţia de manager de investiţii instrumente cu venit fix în cadrul ING Investment Management România şi, ulterior, pe cea de Director al Departamentului de Investiţii din cadrul ING Pensii. În aprilie 2013 a fost numit Director General al NN Investment Partners până când a fost relocat în Cehia pentru a prelua funcţia de Director de Investiţii pentru regiune, având în administrare active de 4 miliarde de euro.

Anterior, Horia Braun a lucrat timp de cinci ani în cadrul Băncii Naţionale a României. Timp de 3 ani a condus serviciul de modelare din cadrul Direcţiei Modelare şi Prognoze Macroeconomice a BNR.

Horia Braun este absolvent al Facultăţii de Ştiinte Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj şi MA (Master of Arts) în Economie la Central European University Budapesta şi detine certificarea CFA (Chartered Financial Analyst) din 2006.