Echipele Innovation Labs 2.0 îşi prezintă produsele dezvoltate la Demo Day

Luni, 19 mai, Innovation Labs 2.0 îşi va desemna câştigătorii la Demo Day, eveniment care marchează finalul programului de pre-accelerare. În cadrul Demo Day, echipele participante din Bucureşti şi Cluj îşi vor prezenta produsele dezvoltate pe parcursul celor trei luni în faţa audienţei formate din antreprenori, investitori, jurnalişti şi lideri din industrie.

În ultimele trei luni, echipele finaliste ale programului de pre-accelerare Innovation Labs 2.0 şi-au transformat ideile în prototipuri şi produse minim viabile, au definit profilul utilizatorilor şi au primit feedback de la publicul ţintă sub îndrumarea atentă a mentorilor care le-au fost alături. Acestea mai au la dispoziţie câteva zile pentru a-şi pregăti prezentările pe care le vor susţine luni la Demo Day.

Evenimentul va avea loc la Howard Johnson Grand Plaza, iar fiecare dintre echipele concurente va avea la dispoziţie 5 minute pentru a convinge juriul. Julien Ducarroz (Chief Commercial Officer Orange Romania), Mirela Bosoi (Head of Brand & Communication Orange) Oana Viciu (Senior Marketing Manager Microsoft România), Cristian Udrescu (Business Advisor Trend Consult Group), Alexandru Lăpuşan (Fondator Zitec), Cristian Olăraşu (Fondator Early), Teodor Ceauşu (Country Manager IXIA), Raluca Georgescu (Co-organizator Gala Premiilor eCommerce) şi Vladimir Oane (Co-Fondator UberVU) vor face parte din juriul care va decide câştigătorii celei de a doua ediţii Innovation Labs.

Organizat cu sprijinul Orange şi Microsoft, Innovation Labs 2.0 a debutat la începutul lunii martie cu două hackathoane, evenimente de 24 de ore în cadrul cărora studenţi şi tineri profesionişti au concurat pentru un loc în program. La finalul acestora au fost selecţionate 16 echipe din Bucureşti şi  10 echipe din Cluj care au continuat să lucreze la dezvoltarea propriilor produse.

În cele trei luni care au urmat, finaliştii Inovation Labs 2.0 au participat la workshop-uri şi sesiuni de mentorat şi au învăţat mai multe despre echipe, dezvoltarea de produse tech cu impact la nivel global şi ciclul de viaţă al acestora, modele de business, managementul şi formarea echipelor, storytelling, comunicare, branding şi PR pentru startup-uri, vânzări saufinanţare.

În plus, aceştia au avut ocazia să discute deschis cu experţi şi profesionişti din diferite domenii în cadrul evenimentelor TechTalks care au fost organizate în fiecare săptămână. Andrei Pitiş (angel investor şi profesor asociat în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti), Sam Renkema (CEO SpamExperts), Vladimir Oane (Co-Fondator şi CTO UberVU), Robert Knapp (Fondator şi CEO Cyberghost VPN), Radu Georgescu (antreprenor serial şi venture capitalist), Julien Ducarroz (Chief Commercial Officer Orange), Peter Barta (angel investor şi CEO al Fundaţiei Post-Privatizare), Marius Ghenea (antreprenor serial şi investitor de tip angel), Monica Ene Pietroşanu (Country Manager IXIA România), Mihai Guran (Regional Operations Sales Director Bitdefender) sau Bogdan Iordache (Co-Fondator How to Web şi TechHub Bucharest) au venit în faţa echipelor Innovation Labs 2.0 pentru a-şi împărtăşi propriile experienţe şi a oferi feedback şi recomandări.

În luna aprilie, la Boost Day, echipele finaliste au avut ocazia să îşi prezinte produsele în faţa audienţei pentru prima dată şi să demonstreze astfel progresul înregistrat de-a lungul programului. Fiecare dintre echipe a avut la dispoziţie 3 minute pentru a-şi prezenta produsul în faţa audienţei şi 1 minut pentru realizarea unui demo, iar la final au răspuns întrebărilor şi au primit feedback din partea juriului.

„Ne-am bucurat să vedem că majoritatea echipelor au înregistrat un progres considerabil într-o perioadă foarte scurtă de timp. Am văzut îmbunătăţirisemnificative ale produselor şi modelelor de business pe toată durata programului şi ne aşteptăm la o competiţie strânsă luni, la Demo Day. Mai mult decât atât, suntem convinşi că o parte dintre aceste echipe vor continua să lucreze la produsele lor şi că vom auzi lucruri curând lucruri frumoase despre acestea”, a declarat George Diţă, Program Manager Innovation Labs 2.0.

Innovation Labs 2.0 este un proiect organizat de TechLounge cu sprijinul Orange şi Microsoft şi al partenerilor IXIA, Intel, Mysis, Bitdefender, Universitatea Politehnica Bucureşti, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS),Akcees, Spherik Accelerator şi ProvePR.

Mediatizarea evenimentului este asigurată de Adevărul, Cariere, Wall-Street.ro, Forbes România, Zelist Monitor, TPU.ro, România Liberă, Manager Express, EJobs, IQAds, Ziare.com, MarketWatch, Business Woman, Business Cover, Tech Cover, Business24, Gadget Trends, Computer World, PC World, Agora, Electronica Azi, Romanian Startups, Academic Link, Online Student, Studenţie.ro, România Pozitivă, Studentul.info, Today Software Magazine şi Cluj Life.

Susţinem şi ne susţin: Junior Achievement România, Startup Weekend, Business Days, Business Club, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP), AIESEC, BOS România, ASCIG, Incubator107, Softbinator, SISC, DA Afaceri, Student din provincie, inventeaza.ro, Inspire Business, Geek Meet, InGeAr laboratory, Systems laboratory, OSUT, Eestec, BEST, #defineCluj şi Cluj Hub.