Începând cu luna ianuarie 2015, Alex Milcev devine noul Director al departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică al EY România, ca urmare a plecării lui Venkatesh Srinivasan, care se reîntoarce în ţara natală, India, pentru a prelua un rol executiv la nivel global, în cadrul EY.
Alex este Partener în cadrul EY încă din anul 2006 și are o experienţă de peste 17 ani în calitate de consultant fiscal al unor importante companii din diverse sectoare de activitate. Alex a oferit consultanţă clienţilor săi atât pe probleme de fiscalitate internă, cât şi internaţională, fiind implicat în proiecte complexe de restructurări, privatizări, raportare fiscală, optimizare fiscală, ca unul dintre experţii de top în domeniul preţurilor de transfer din România.
Alex Milcev este membru fondator al Camerei Consultanţilor Fiscali din România şi membru al Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), aflându-se frecvent în poziţia de lector şi vorbitor pe probleme fiscale şi juridice în cadrul diverselor instituţii, precum şi în cea de colaborator al mai multor publicaţii de business.
Fostul Director al departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, Venkatesh Srinivasan, care s-a aflat la cârma acestuia timp de aproape 15 ani, părăseşte România pentru a începe un nou capitol din viaţa sa profesională ca membru al echipei EY Global Compliance and Reporting (GCR) şi ca lider al GCR Global Talent Hub în cadrul EY Bangalore, India. Pe durata şederii sale în România, Venkatesh a ocupat funcţii executive cheie la nivel local şi regional, inclusiv cea de CSE Tax Markets Leader, contribuind, de asemenea, la dezvoltarea departamentului de Asistenţă fiscală, rezultatul fiind atingerea poziţiei actuale de lider de piaţă.