Din luna aprilie, Florin Balcan a devenit primul director român cu responsabilități regionale în cadrul International Personal Finance (IPF), după ce a fost numit în poziția de Regional Credit Risk Director al Provident Financial România, pentru România, Bulgaria și Ungaria.
„Suntem convinși că experiența vastă a lui Florin va contribui semnificativ la strategia de creștere a Provident atât în ce privește produsele existente și colaborarea cu Biroul de Credit, începută anul trecut, cât și prin diversificarea ofertei de produse și servicii pe care o avem în vedere în viitorul apropiat”, a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.
În noua sa funcție, Florin Balcan va coordona din București dezvoltarea și implementarea strategiei de credit risk a companiei în toate cele trei țări, unde grupul IPF are în portofoliu 646.000 de clienți activi.
„Perspectiva privilegiată de care Provident beneficiază prin intermediul rețelei sale de agenți independenți ne permite să ținem cont de realități care uneori scapă sistemelor tradiționale de scoring. Sunt entuziasmat să mă alătur unei echipe tinere și ambițioase și să contribui la consolidarea acestui model de succes. Astfel, vom continua să inovăm și să le oferim clienților produsele de care au nevoie, atunci când este important pentru ei”, a declarat Florin Balcan.
De asemenea, Balcan este membru în boardul Provident Financial România.
Experiență de peste 17 ani în domeniul financiar-bancar
Florin Balcan are o experiență de peste 17 ani acumulată în cadrul unor respectate companii multinaționale din domeniul financiar-bancar, ocupând diverse funcții de conducere în Citibank România, Citibank Cehia sau PwC. Noul Regional Credit Risk Director Provident este specializat în dezvoltarea de strategii ample de management al creanțelor și al riscului, precum și de creștere a performanțelor portofoliului de clienți și de produse.
În ultimii 10 ani, Florin Balcan și-a clădit cariera în cadrul grupului Citibank, în poziții strategice precum Business Planning Manager, Loans Product Manager, Collections Head, Portfolio Strategy and Scoring Head și Retail Risk Manager.
Despre Provident
Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.
În cei nouă ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 257 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 45 de milioane de euro. De asemenea, compania dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 800.000 de euro. Provident are peste 850 de angajați în România și colaborează cu peste 3.700 de agenți independenți în 80 de orașe din întreaga țară.
(Foto: romania-insider.com)