Ioana Mihai se alătură EY România în calitate de Director Executiv în cadrul departamentului de Asistenţă în Tranzacţii

Ioana Mihai va ocupa în cadrul echipei EY România funcția de Director Executiv Corporate Finance, în departamentul de Asistenţă în Tranzacţii. Ioana are o experienţă de peste 18 ani în industria bancară din România, alături de BCR – Erste, Citigroup şi ING Bank. Ea va coordona echipa de Corporate Finance care, alături de echipele de Transaction Support şi Valuation & Business Modeling, asigură portofoliul EY de servicii de asistenţă în tranzacţii.

Înainte de a se alătura echipei EY, Ioana Mihai a coordonat departamentul de Debt Capital Markets din cadrul BCR, departament pe care l-a construit de la bază. Din această poziţie, a coordonat proiecte ample de împrumuturi sindicalizate și emisiuni de obligațiuni pe piața locală pentru corporații mari şi companii de stat şi a contribuit la dezvoltarea profesioniştilor băncii în domeniul pieţelor de capital.

Ioana este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •