Românii care au carduri VISA vor putea plăti în rate cumpărăturile

Cum s-au schimbat comportamentele de consum din perioada starii de urgenta

Pe fondul unei creşteri de 80% a plăţilor cu cardurile de credit în ultimii 3 ani, deţinătorii de carduri Visa din România vor fi primii din Europa care vor putea să îşi achite cumpărăturile în rate cu cardul de credit, în magazinele fizice sau online, a anunţat compania într-un comunicat.

Serviciul de plată în rate lansat în România este parte a unui proiect pilot mai extins derulat la nivel global, urmând să fie comercializat pe scară largă din 2020. Deţinătorii de carduri eligibili vor avea opţiunea de a-şi împărţi costul total al produselor eligibile în tranşe mai mici, egale, distribuite pe o perioadă de timp definită.

Comercianţii beneficiază de creşterea vânzărilor, integrare simplă, fidelizarea clienţilor şi îmbunătăţirea fluxurilor de numerar, în acelaşi timp oferind cumpărătorilor o experienţă de plată rapidă la finalizarea comenzii.

În cadrul etapei pilot, deţinătorii de carduri ING Bank vor putea plăti în rate în magazinele fizice ALTEX şi online la eMAG. Participarea comercianţilor la program este facilitată de PayU, Alpha Bank şi UniCredit Bank.

“Un studiu derulat de Visa printre consumatorii români a arătat că plata în rate este un criteriu major când vorbim de cumpărături. Am dezvoltat soluţia de plată în rate la cheie pentru a permite comercianţilor şi emitenţilor de carduri de credit să ofere această funcţionalitate fără să fie nevoiţi să aloce resurse considerabile de timp şi bani pentru dezvoltarea unei infrastructuri de la zero. Totodată, comercianţii care integrează soluţia vor putea să ofere consumatorilor un mod sigur şi rapid de a plăti în rate, ceea ce va creşte vânzările şi satisfacţia clienţilor”, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa.

Segmentul cardurilor de credit a avut un ritm de creştere constant în ultimii ani pe piaţa locală, iar comportamentul de plată s-a îmbunătăţit. Valoarea plăţilor cu cardurile de credit din România a crescut cu 80% în ultimii trei ani, la 12 miliarde de lei în 2018, iar primul semestru din 2019 confirmă tendinţa de creştere susţinută, cu un avans de 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale.

În ceea ce priveşte numărul de tranzacţii, zilnic se realizează în medie peste 200.000 de plăţi cu carduri de credit emise de băncile din România.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •