Între 30 mai şi 1 iunie, are loc la Bucureşti cea de-a V-a ediţie a Festivalului internaţional de statui vivante. În Parcul Crângaşi, timp de trei după-amieze, veţi putea vedea multe statui vivante venite din străinătate, dar şi pe cele create special de Teatrul Masca pentru această ediţie. Publicul va putea admira, alege şi aprecia, căci va avea de unde, dar mai ales va putea vibra alături de poveştile fascinante, tulburătoare, adesea, ale statuilor unei ediţii care se doreşte a fi mai presus de toate cele anterioare.
În fiecare dintre cele trei zile de festival, între orele 17 şi 22, vor putea fi văzute câteva zeci de statui vivante, purtând nume precum: Titanii, Gânditorul de la Hamangia, Love Story, La fereastra unde doarme o pisică, Omul-cactus, Doi clovni de făină, Elogiu nebuniei, Cazaci, Bucătarul, Regina Maria a României, Cuplul de ciocolată etc.
Anual, în oraşul Arnhem, din Olanda, se desfăşoară Campionatul mondial al statuilor vivante, Anul acesta, el va avea loc între 26 şi 27 septembrie.
(Foto: Costel Slincu, www.flickr.com)