De ce unele echipe lucrează bine împreună, iar altele nu
Cea de-a doua Lege a Dinamicii, al cărui părinte este Sir Isaac Newton, spune că forţa este produsul dintre masă şi acceleraţie (f=m*a). Când masa pe care vrem s-o mişcăm este mare, trebuie ca şi forţa să fie mare. Numai că forţele mari ne sperie, pentru că ne scot din zona de confort. În cartea sa, „Liderii mănâncă ultimii”, Simon Sinek ne reaminteşte, însă, cel de-al doilea factor al ecuaţiei: acceleraţia. Marii lideri „nu au venit cu teorii noi şi nu au dezmembrat organizaţiile. Au meşterit. Au experimentat. […] În timp, s-a construit impulsul, schimbările s-au adunat, iar organizaţiile şi oamenii din ele s-au trasformat”.
Pe acest principiu, al paşilor mici pentru cauze mari, îşi construieşte autorul întreg volumul pe care vi-l prezint acum. „Liderii mănâncă ultimii” este o colecţie de lecţii de leadership din viaţa unor companii, a unor unităţi militare sau a unor lideri, semnificative pentru felul în care acţiuni ori decizii aparent fără un mare potenţial de impact ajung să antreneze după ele avalanşa schimbării.
Voi decupa pentru voi doar câteva imagini din acest caleidoscop.
Scuturile spartane
Se ştie ce forţă formidabilă a reprezentat, la un moment dat, în istorie, Sparta. Dar puterea armatei sale nu a constat atât în ascuţişul săbiilor, cât în puterea scuturilor. De aceea, pierderea scutului în luptă era considerată cea mai mare crimă, pentru care cei vinovaţi erau pedepsiţi cu ridicarea tuturor drepturilor cetăţeneşti: se considera că „un războinic foloseşte coiful şi platoşa pentru propria protecţie, dar scutul este destinat siguranţei întregii linii din care face parte”. Morala: oamenii au nevoie de o cultură a apartenenţei.
Fără ceasuri de pontaj
La scurt timp după numirea sa ca director general al companiei HayssenSandiacre, Bob Chapman a desfiinţat ceasurile de pontaj, soneriile pentru pauze şi reînceperea lucrului, lacătele de la uşile magaziilor cu piese de schimb, cartelele de telefon şi alte instrumente de control. Rezultatul acestor măsuri considerate prea puţin strategice nu a fost doar creşterea loialităţii angajaţilor faţă de companie, dar şi scoaterea ei de sub ameninţarea falimentului şi trecerea pe profit. Morala: oamenii au nevoie să fie ascultaţi.
Ultimii sosiţi – primii serviţi
Un alt exemplu de leadership vine de la Corpul Puşcaşilor Marini ai SUA. Fără să existe vreun ordin legat de asta, în această organizaţie, funcţionează regula potrivit căreia proaspeţii recruţi „sunt serviţi la început, iar, seniorii, la sfârşit. Liderii puşcaşilor marini mănâncă la sfârşit pentru că adevăratul preţ al leadershipului îl reprezintă disponibilitatea de a pune nevoile celorlalţi mai presus de propriile nevoi.” Morala: oamenii au nevoie de grijă şi respect.
Citiţi „Liderii mănâncă ultimii” ca să aflaţi în ce ordine vă aşezaţi la masă!
Editura Publica
Autor Simon Sinek
376 pagini
Pret: 46,55 lei
