Cea mai mare competiție de gaming din mediul universitar începe sâmbătă

Cea mai mare competiție de gaming din mediul universitar începe sâmbătă

Cea mai nouă ediție a competiţiei de gaming LSE LANParty v15. se va desfășura pe 23 aprilie și va fi găzduită în Rectoratul Universității Politehnica București. Sunt așteptați peste 1.500 de vizitatori, gameri și pasionați de tot ceea ce înseamnă lumea PC-urilor, iar evenimentul începe oficial la ora 10:00. Va continua însă până a doua zi, în zori.

Citeşte şi [Amber Studio]Cum poți crea șase jocuri în 24 de ore

LSE LANParty este cel de-al treilea cel mai important eveniment de gaming din România, după Dreamhack și Comic Con. Totuși, spre deosebire de celelalte două, acesta este orientat mai mult spre universul studenților, având rădăcini în maratoanele de gaming pe care aceștia le practică la cămin sau în săli dedicate. La ediția din acest an, competițiile oficiale sunt cele de DotA 2(5v5), LoL(5v5), CS:GO(5v5), HearthStone şi FIFA16. Înscrierile pentru acestea s-au derulat pe pagina oficială a LANParty.

PC Garage, susținătorul evenimentului, va fi prezent cu un stand în care vor fi organizate mai multe concursuri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •