Ediția din acest an a festivalului Folk You! Florian Pittiș 2016 va avea loc în perioada 21 iulie – 23 iulie pe plaja din Vama Veche. Fanii muzicii folk sunt aşteptaţi pentru două zile de muzică de calitate. Evenimentul a ajuns la ediţia cu numărul 12, iar intrarea la Folk You! este liberă, anunţă infomusic.ro.
Festivalul Folk You! a fost lansat în 2005 la Vama Veche de Florian Pittiş, când regretatul artist a declarat deschisă, prin Folk You!, „mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”.












