„Innovate now!” reunește la București cele mai reprezentative nume din domeniul inovației

innovate now

Conferința „Innovate now!”, care va avea loc în data de 10 aprilie la hotelul Crowne Plaza București, este un eveniment inedit, care va aborda problematica inovației și va reuni unele dintre cele mai reprezentative nume din acest domeniu.

La eveniment – organizat de Linkage România și Quest Advisors, în parteneriat cu revista Cariere, Institutul Aspen România, AmCham România (The American Chamber of Commerce in Romania) și Maastricht School of Management România – vor participa experți internaționali și lideri importanți din companii de renume și industrii puternice din România, precum finanțe, bănci, energie, tehnologie, transporturi și infrastructură, cercetare, fizică și inginerie nucleară, consultanță, comunicare sau servicii de sănătate.

Citește și Mircea Manolescu, inventatorul capsulei antiseismice: Declinul inovației va duce la scăderea cifrei de afaceri

Scopul conferinței „Innovate now!” este să sublinieze nevoia unor eforturi suplimentare orientate spre inovare, venite din partea companiilor din România, a unui cadru favorabil creșterii inovației, dar și pentru a oferi sectorului de business românesc o experiență relevantă în ceea ce privește inovația din domeniul afacerilor. Discuția va fi moderată de Irina Anghel-Enescu, Managing Director, South Eastern European Private Equity and VC Association (SEEPEA).

Agendă:

„Innovate now!” propune 3 sesiuni de discuții interactive și dezbateri cu accent pe inovație în domeniul afacerilor, în contextul trendurilor globale.

Printre speakerii confirmați în sesiunea din deschidere a evenimentului se numără Daniela Lulache – CEO Nuclearelectrica, Nicolae Dănilă – Board Member BNR, Andrew Auerbach – CEO Auerbach Group, Dr. Joerg Fabri – CEO allocate International, și Nils Berger – CEO EK Automation.

În a doua sesiune a evenimentului, Institutul Aspen România organizează un panel de discuții despre opțiuni de politici publice care să creeze condiții pentru stimularea cercetării și inovării în România. Acesta face parte din seria de evenimente din cadrul programului de politici publice al Institutului Aspen România – “Technology, Information & Society” și abordează inovarea din perspectiva impactului asupra creșterii economice și a beneficiilor cross sectoriale.

Citește și Creşterea competitivităţii, obiectivul companiilor românești în 2014

Printre invitații care vor lua cuvântul la acest panel se numără Nicolae Zamfir – General Manager Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară, Adrian Curaj – Director al Agenției Executive pentru Educație Superioară și Cercetare, Teddy Dumitrescu – CEO & Chairman Publicis Groupe în România, Vasile Iuga – Country Manager Partner, PwC, și Jihad Haidar – Managing Director, Infineon Technologies.

Sesiunea principală a conferinței îi este rezervată invitatului special, Steve Shapiro, care va vorbi managerilor și antreprenorilor despre inovație, cu accent pe modalităţile concrete şi inovatoare prin care mediul de business se poate revigora.

Americanul Steve Shapiro, expert internațional în inovația pentru afaceri, autor, speaker și consultant de business, este cunoscut, în special, datorită abordării sale nonconformiste pe care o imprimă procesului de inovare.

Citește și Top Bloomberg – Cele mai inovatoare țări din lume

Autor al mai multor bestseller-uri vândute în întreaga lume, invitat ca speaker la TEDxNASA, Steve a susținut prezentări de mai bine de 20 de ani în 44 de țări despre cultura, procesul și felul în care bunele practici ne opresc în a duce inovarea cu un pas mai departe.

Informațiile complete despre eveniment, tematică și program sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului –  innovatenow.ro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •