72 de noi comune s-au înscris în programul Antreprenorești al Romanian Business Leaders

Antreprenoresti - Adopta un Sat - prima comuna finalista

Gospodari și reprezentanți ai autorităților din 72 de comune din județele Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Olt, Teleorman, Tulcea și Vrancea s-au înscris în progamul Antreprenorești – Adoptă un sat! pentru a beneficia de planuri strategice elaborate de Romanian Business Leaders, organizația care reunește cei mai importanți antreprenori și manageri de top din România, împreună cu partenerii săi.

„De cinci ani, RBL e implicată în proiecte care ajută în mod real mediul de business românesc: de la educație antreprenorială, la valorizarea Diasporei, de la mentorat pentru tineri, până la educație financiară. Anul acesta, când am văzut statisticile referitoare la satul românesc, ne-am propus să mergem și în direcția aceasta”, a spus Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului Director RBL, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife și unul dintre inițiatorii proiectului.

Statisticile spun că, anual, 80.000 de români iau calea migrației și că 80% dintre aceștia provin din mediul rural.,” Cei care pleacă sunt cetățeni rezidenți, maturi, oameni la formarea cărora am contribuit cu toții, prin taxele pe care le plătim. În momentul în care ar trebui să fie productivi pentru societate, ei pleacă și contribuie la bugetele, bunăstarea, creșterea economică și performanța altor state. (…) Pleacă pentru că nu au perspective, ceea ce înseamnă că este nevoie să le creăm”, explică Felix Daniliuc, membru al Consiliului Director RBL și Directorul General al Raiffeisen Leasing România, scopul proiectului Antreprenorești și motivația personală pentru care este unul dintre inițiatorii acestui proiect al Romanian Business Leaders.

Liderii RBL care au inițiat proiectul au organizat în perioada 7-14 septembrie trei conferințe regionale la Craiova, Brăila și Slobozia, unde au prezentat criteriile de participare în programul Antreprenorești: proximitatea față de București, curba demografică – numărul tinerilor să fie în media demografică a țării –, potențialul economic local și interesul liderilor locali pentru proiect. După o selecție preliminară a localităților înscrise, urmează ca membrii RBL să viziteze 18 dintre acestea, în luna octombrie, iar apoi selecția finală.