Bogdan Dobrică s-a alăturat Wise Software

Bogdan Dobrică, cu o experiență de peste 11 ani în vânzări și management de business, este, din luna ianuarie, Managing Partner al companiei Wise Software.

„Bogdan Dobrică a decis să iasă din zona corporate pentru a trece în zona privată. Cu o experiență vastă în management de business în companii precum Softwin, Accor, Star Storage, Entersoft Romania, Bogdan s-a alăturat acționariatului Wise Software, membră a Wise Group”, potrivit unui comunicat al companiei remis Manager Express.

Înainte să devină Managing Partner al Wise Software, Bogdan Dobrică a ocupat funcția de Sales Manager la Entersoft Romania pentru o perioadă de peste doi ani, din luna octombrie a anului 2011 și până în luna decembrie a anului 2013. Din aprilie 2011 și până în septembrie 2011 a fost Head of Sales în cadrul Integrator SA.

Obiectivul Wise Group pentru următorii cinci ani este să se dezvolte și să devină unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de proiecte, soluții și servicii software la cheie cu adresabilitate către întreprinderile mici și mijlocii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •