Unul dintre cei mai mari retaileri europeni, Carrefour, a achiziționat de la grupul Klepierre SA 127 de mall-uri europene pentru suma de 2.75 miliarde de euro, informează Bloomberg.
Planul este acela de a crea o nouă companie care să opereze cele 127 de mall-uri recent cumpărate, dar și cele 45 de centre comerciale pe care le deține deja în Franța. Carrefour ar urma să dețină 42% din acțiunile noii companii, în timp ce investitorii instituționali vor deține restul părților.
Carrefour a făcut această achiziție pentru a avea un mai mare control asupra zonelor comerciale care se află în jurul hypermarket-urilor sale, dar și pentru a încerca să își facă brandul mult mai atractiv pentru clienți.
Astfel compania va prelua o serie de centre comerciale din Franța, Spania și Italia.
Investiția făcută de Carrefour are loc în contexul în care compania a avut pentru prima data în doi ani o creștere de vânzări semnificativ, iar acum conducerea companiei consideră că este perioada potrivită pentru a-și extinde activitatea mai departe de formatul de hypermarket.