Profilul complet al angajatului român

Profilul angajatorului roman

Criza din 2009-2010 a lovit extrem de puternic iniţiativa privată, dovadă că numărul antreprenorilor a scăzut în 2016 la 1,6 milioane faţă de puţin peste 2 milioane în 2007.

„Reculul s-a simţit puternic în economie. Dincolo de scăderile salariale, multe business-uri au murit din cauza blocajului financiar, a scăderii abrupte a cererii şi a înăspririi condiţiilor de creditare. În acest interval au dispărut, practic, 400.000 de antreprenori. Priviţi această cifră din punct de vedere al relaţiilor de business pe orizontală, în economie, şi veţi avea dimensiunea reală a impactului socio-economic”, au explicat experţii KeysFin.

Evoluția salariilor din România

Aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, a generat mari speranţe angajaţilor români. Perspectivele unor câştiguri similare cu cele din Occident i-a determinat pe mulţi să îşi supraestimeze potenţialul financiar, iar mare parte din efectele crizei s-a datorat acestui fenomen.

Profilul angajatorului roman

Chiar dacă salariile nu creşteau pe măsura aşteptărilor, românii au privit tot timpul cu un optimism debordant viitorul, iar efectele s-au văzut, poate cel mai bine, în bula imobiliară din anii dinaintea crizei.

„Creditul cu buletinul, investiţiile imobiliare riscante, consumul fără limite, din impuls, au avut consecinţe dure în anii care au urmat. De ce s-a ajuns în această situaţie? Educaţia financiară deficitară a românilor şi supraestimarea perspectivelor financiare din viitor s-au dovedit a fi extrem de păguboase”, au explicat analiştii.

Potrivit studiului KeysFin, salariu mediu net în România a crescut de la 1042 lei în 2007 la 2047 lei în 2016. Pe hârtie, evoluţia pare semnificativă însă, având în vedere inflaţia, acest avans s-a regăsit prea puţin în nivelul de trai.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •