Dovadă şi comparaţia la nivel regional. În comparaţie cu Bulgaria, ţară care a aderat la fel ca noi în 2007, salariul minim pe economie a crescut în România cu 140%, în timp ce la vecini a avansat cu 150%.
Un indicator relevant îl reprezintă evoluţia produsului brut pe cap de locuitor. Dacă în Polonia, acesta a crescut între 2007 şi 2016 cu peste o treime, până la 11.200 euro/locuitor, în România, după o creștere similară de aproape 25%, a patra ca dinamică după Polonia, Malta și Irlanda, am ajuns abia la 7.600 de euro în ultimii 10 ani.
Concluzia celor de la KeysFin este că în România se observă un decalaj avansat faţă de alţi membri din UE, unde fiecare locuitor produce aproape 30.000 de euro pe an, adică de 4 ori mai mult.
Marii câștigători din piață
Dincolo de comparaţia regională, au fost destul de mulţi români, în aceşti 10 ani, care şi-au văzut veniturile într-o creştere semnificativă.
Potrivit studiului KeysFin, cele mai mari salarii, în medie, le-au înregistrat cei care lucrează în sectorul de intermedieri financiare şi asigurări (4.000 lei), acolo unde câştigurile au avansat cel mai mult în ultimii 10 ani. Un câştig semnificativ l-au înregistrat şi cei care lucrează în IT&telecom, acolo unde nivelul mediu salarial a avansat de la 2119 lei în 2008 la 3822 lei în 2015, angajaţii din sectorul extractiv, de la 2287 lei la 3454 lei, şi cei din sectorul furnizării de servicii de utilităţi (2389 lei faţă de 3077 lei).

La polul opus s-au situat angajaţi din agricultură, construcţii, HORECA, comerţ şi sănătate, unde salariul mediu nu a depăşit încă echivalentul a 350 de euro.
Din punct de vedere regional, evoluţia salarială a înregistrat, de asemenea, fluctuaţii semnificative. În toţi aceşti ani, în Bucureşti-Ilfov s-au plătit cele mai mari salarii, în medie de 2.645 de lei, comparativ cu 1.562 de lei, cât a fost în Moldova.







