Arbitrajul ca modalitate de soluţionare a litigiilor

arbitraj comercial

Într-un comunicat de presă remis în luna martie a.c. de către societatea de avocatură pe care o coordonez, făceam publice câteva date statistice, privind activitatea Curții Comerciale de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Astfel, în ultimii trei ani, piaţa românească de arbitraj comercial a înregistrat o creştere de peste 85% a valorilor maxime disputate.

Dacă, în 2008, cea mai mare sumă ce făcea obiectul unui dosar la instituția română de arbitraj internaţional era de aproximativ două milioane euro, valoarea medie a celor mai mari sume din dosarele înregistrate în perioada 2009-2011 a ajuns la aproape 16 milioane euro.
Așadar, Curtea de Arbitraj a soluționat în ultimii ani litigii din ce în ce mai importante, ceea ce înseamnă că această metodă alternativă de soluționare este din ce în ce mai des folosită în România.
La această evoluție au contribuit și regresele din sistemul judiciar, unde durata proceselor a crescut semnificativ după 2008, iar arbitrajul a fost văzut ca o cale mai rapidă de a obține un titlu executoriu, precum și posibilitatea recurgerii la arbitrii cu o experiență și o expertiză diversă, la care judecătorii ajung rareori.
Creşterea remarcabilă a cazurilor de arbitraj se datorează în primul rând beneficiilor pe care această metodă le oferă companiilor, în comparație cu litigiile din sistemul judiciar de stat şi alte metode alternative de soluționare.
Aceste beneficii sunt analizate pe larg în lucrarea Arbitrajul intern și internaţional , publicată la începutul acestui an.

Confidenţialitate
Unul dintre cele mai importante bunuri ale producătorilor și comercianților este așa-numitul „know how”, iar parte a valorii informațiilor ce constituie „know how” provine din aceea că este secretă. Arbitrajul ține cont de această caracteristică a activității operatorilor economici și asigură protecția secretelor comerciale.
Astfel, spre deosebire de acțiunile judiciare, procedura de arbitraj este privată şi, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel, este confidenţială. Procedura urmată este diferită față de cea de drept comun care, de regulă, se desfășoară în ședință publică, în virtutea principiului publicității care guvernează procedura judiciară.
Procedura arbitrală nu este supusă acestui principiu, numai părțile – personal sau prin reprezentant – participă la dezbaterea litigiului.
Nici hotărârea tribunalului arbitral nu este pronunțată în ședință publică, ea fiind comunicată numai părților implicate.
Astfel, existenţa arbitrajului, dovezile şi documentele ce au fost utilizate în arbitraj, precum și hotărârea nu pot fi divulgate unor terţi. Confidenţialitatea este obligatorie pentru arbitri, părți şi consultanții acestora. Acest fapt este considerat un avantaj important al arbitrajului comercial.

Specializarea arbitrilor
Spre deosebire de cazul justiției statale, în care judecătorii sunt numiţi de către stat, în arbitraj, părţile au libertatea de a-și alege și de a-i numi pe cei care vor decide cu privire la cauza lor.
Părților li se dă posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri, a unor specialiști în domeniul dedus judecății, sporind astfel încrederea în rezultat prin garanția competenței celor ce-i vor judeca. De pildă, un specialist în investiții, în construcții, în proprietate intelectuală sau în drept sportiv poate fi numit ca arbitru pentru a soluționa o dispută din respectivele domenii. Arbitrii sunt, de regulă, personalități cu o experiență vastă și cu o specializare precisă, la care un judecător din sistemul statal nu poate ajunge. Arbitrajul oferă alternativa unei judecăți eficiente, prin arbitri care cunosc foarte bine domeniul în cauză, la nivel practic și teoretic. Neîndeplinirea criteriilor de calificare și de independență poate constitui o cauză de recuzare a arbitrilor.

Flexibilitatea procedurală și timpul redus de soluționare
Atât legea aplicabilă fondului, cât și procedura ce va fi urmată în soluționarea litigiului sunt stabilite prin acordul de arbitraj al părţilor implicate. Astfel, părțile pot alege regulile care se potrivesc cel mai bine naturii litigiului dintre ele. De aceea, arbitrajul comercial este preferat mai ales în cazul tranzacțiilor internaționale, în care pot exista discuții asupra legii aplicabile, în care încrederea în unele jurisdicții statale este scăzută și care ar presupune o procedură complicată de punere în executare a hotărârilor judecătorești obținute.
Unul dintre motivele pentru care părțile recurg la arbitraj este celeritatea acestei proceduri, faptul că în câteva săptămâni se poate ajunge la o soluție, care să poată fi pusă în executare.

Obligativitatea hotărârii arbitrale
Sentința pronunțată de o instanță arbitrală este obligatorie între părți. Acestea sunt obligate să o pună în executare, imediat sau la termenul arătat în hotărâre. În cazul în care o parte refuză punerea în executare, hotărârea poate fi învestită cu formulă executorie de către instanța care ar fi competentă să judece pricina în lipsa convenției arbitrale, în acest fel devenind titlu executoriu și executându-se întocmai ca o hotărâre judecătorească.

Marile companii vor prefera aceste beneficii pe care le conferă arbitrajul ca formă de justiție privată, uneori în detrimentul unor costuri mai scăzute pe care le pot percepe instanțele judiciare.
Costurile procedurilor arbitrale sunt însă concepute de multe ori tocmai în avantajul marilor companii și al tranzacțiilor de valori foarte mari, fiind calculate raportat la valoare obiectului litigiului, într-un trend ascendent regresiv. Prin urmare, cu cât crește valoarea obiectului litigiului, cu atât scade ponderea taxelor arbitrale din suma totală, spre deosebire de taxele percepute de instanțele statale, care sunt direct proporționale cu valoarea litigiului.