Impactul loviturii de stat din Turcia asupra companiilor din România

Peste un sfert dintre tinerii generatiei Z vor sa ia un credit ipotecar

Măsurile radicale implementate de către guvernul turc care au urmat tentativei de lovitură de stat au alimentat nesiguranța investitorilor internaționali. În plus, deținerile portofoliilor de investiții de capital de către investitorii non-rezidenți au scăzut cu aproape 20% în mai puțin de o săptămână, de la 46 miliarde de dolari pe 15 iulie, la 38 miliarde de dolari pe 22 Iulie. Turcia a pierdut astfel aproximativ 12 miliarde de dolari din investițiile de capital deținute de investitorii non-rezidenți în ultimele trei luni, aceste retrageri de capital alimentând presiuni asupra deprecierii lirei turcești și scăderii bursei. În acest context, câteva săptămâni de la tentativa loviturii de stat, lira turcească s-a depreciat cu aproximativ 6% față de dolarul american, în timp ce indicele reprezentativ al bursei de valori din Turcia (XU100) a pierdut 12%, în același interval de timp.

Eșecul loviturii de stat lansate în noaptea de 15 Iulie în câteva orașe importante din Turcia a fost urmat de o serie de măsuri extinse împotriva adversarilor politici ai regimului condus de președintele Recep Tayyip Erdogan, printre acestea numărându-se închiderea a peste 100 de companii și organizații din domeniul media, a peste 1.000 de licee, cămine private pentru studenți și fundații private, precum și a câtorva universități care au legături cu rețeaua FETA (Organizația Teroristă Fethullah Gulen), scrie Agerpres.

Aceste represalii s-au extins și în sectorul financiar, prin demiterea unor analiști și prin retragerea licențelor de funcționare aferente caselor de brokeraj de către autoritatea de supraveghere, în urma emiterii unor rapoarte care tind să creeze așteptări negative cu privire la situația din Turcia.

Incertitudinea economică poate avea un efect indirect asupra relațiilor comerciale desfășurate cu România, în condițiile în care comerțul bilateral înregistrat între cele două țări este semnificativ.

Turcia ocupă locul al 5-lea ca destinație a exportului românesc și locul 1 între statele non-UE, respectiv locul al 11-lea ca țară de origine a importurilor. După aderarea la UE, România a menținut o balanță comercială pozitivă cu Turcia, ceea ce plasează această țară pe locul al 5-lea între statele cu care țara noastră înregistrează excedent în balanța comercială.