Tichetul de servicii – cadrul legal pentru persoanele care nu au PFA

Tichetul de servicii, folosit în Belgia din 2003 şi în Franţa din 2004, şi-ar putea găsi un loc şi în legislaţia românească. Tichetul de servicii ar putea crea un cadru legal pentru acele persoane ce prestează servicii la domiciliu și care nu au posibilitatea de a se constitui ca PFA sau colabora cu o agenție de forță de muncă temporară.

Cu un format aproape identic cu cel al unui bon de masă, tichetul de servicii ar putea deveni cea mai simplă şi la îndemână metodă de plată legală a zilierilor de toate felurile, dar şi a unor categorii de „liber profesionişti”, care nu au posibilitatea de a legaliza raportul de muncă. În această categorie intră persoanele care prestează servicii ca: reparații minore/de zugrăveală sau electrice/instalații direct în apartamentele persoanelor fizice, preparare hrană la domiciuliu, curățenie/spălat/călcat haine la domiciliu, îngrijire, supravegherea copiilor (bone), grădinărit, transportul persoanelor dependente sau colectarea de materiale reciclabile.

Sistemul funcţionează deja în al­te state europene, principalul său avantaj fiind că lu­crătorii îşi pot păstra în continuare ajutorul social şi, în plus, prin reţinerea contri­buţiilor sociale, vor beneficia şi de pensie, asigurări sociale şi de sănătate.

Prin folosirea tichetului de servicii, prestatorul dobândește calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale, astfel el va putea beneficia de pensie și asigurări sociale de sănătate similare cu un PFA. Dobândirea calității de asigurat este însă condiționată de decontarea unui număr minimum de tichete pentru anumite intervale astfel: minimum 40 de tichete pe lună, 120 de tichete pe trimestru sau 480 de tichete pe an.

Acesta este unul din scopurile principale ale proiectului de lege, adițional cu cel al creșterii bazei la care se aplică taxe și impozite, alături de încercarea de a diminua „munca la negru”.

Cum ar putea funcționa tichetul de servicii

Primul pas aparține beneficiarului de asfel de servicii. El va cumpăra tichetele de la Direcția Fiscală Locală sau de la unitățile emitente. Valoarea unui astfel de tichet va fi de 10 lei, iar acestea vor fi folosite de beneficiar pentru a plăti munca efectuată de un prestator dintr-una dintre categoriile mai sus menționate, conform Accace.

Pasul următor aparține persoanelor ce prestează servicii pentru care au primit în schimb unul sau mai multe tichete de servicii. Astfel că prestatorul poate folosi tichetele doar pentru a le schimba în bani prin intermediul Direcției Locale Fiscale.

„De reținut este că valoare de 10 lei a unui tichet de servicii reprezintă o valoare brută a acestuia. Ulterior preschimbării în bani a tichetului și reținerii de contribuții sociale și impozitului aferent, prestatorul va rămâne cu suma netă de 8.5 lei”, susține Maria Cojocariu, Payroll Manager Accace.

Problema este că asemenea tichete necesită o subvenţie substanţială din partea Guvernului.
(Foto: pixabay.com)

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •